~

       ● Veneţia e un soi de Disneyland. Pentru fotografii de nuntă.
        …Totdeauna când mă visez dictator pentru 5 minute şi îmi imaginez nişte oameni la rotisor, e din cauza mulţimilor, deloc a indivizilor: hoarde de turişti, stadioane, largi manifestaţii populare.
        În schimb am tendinţa să-i exonerez pe indivizi, chiar şi pe dictatori, Stalin, Hitler etc. Mă trezesc spunând: Săracul, măcar acela era singur…
        De pildă Hitler la tribuna din Nürnberg, caraghios cum nicio fiinţă umană nu a putut vreodată fi, cu braţul ridicat (numai pentru croiul pantalonilor de două ori mai umflaţi în zona bazinului şi strânşi în centură, Hugo Boss ar merita titlul onorific de disident). Sau Stalin, salutând mulţimea în marş de nu ştiu ce Zi a sovietelor. Trebuie să-şi fi spus (căci nu era cu totul imbecil), în timp ce dădea uşor din mână, salutându-i: totuşi, de ce mă acceptă? Ce mister. Dacă toată mulţimea asta se opreşte scurt şi bate la unison o dată din picior, o singură dată, se stârneşte în Moscova un cutremur de 8 pe Richter şi nu mai sunt în siguranţă la tribuna asta de lemn.
        Fiindcă, să nu ne înşelăm, există în fond doar două viziuni, mari şi late, asupra vinovăţiei în istorie: simplificând, avem viziunea Eliade şi viziunea Cioran. Cea morală şi cea etică.
        – Eliade: în istorie, vinovaţi sunt precumpănitor ceilalţi. Conducătorii, geografia, istoria, clima, soarta, vecinii, vicisitudinile, norocul, tot restul fiind ‘sub vremi’.
        – Cioran: nu. Vinovat e precumpănitor poporul. Totuşi, poporul. Acceptă. Un singur gest să facă, şi ar scutura lanţurile. E ceea ce a învăţat ‘la şcoala tiranilor’.
        Regret, sunt de partea celui din urmă. De altfel el nu condamna niciodată, de la Paris, ‘partidul comunist’, pe Ceauşescu etc. (pentru ei avea doar o injurie scurtă, nu i se păreau interesanţi), ci spunea mereu, mâhnit: românii nu fac nimic? de ce românii acceptă? Fiecare oaspete era derutat de turnura oblică a discuţiei.
        Nouă, naraţiunea ‘de tip radio Europa Liberă’ ne-a strecurat, ani de zile, prima dintre cele două filozofii politice, cea mai flatantă. Fără îndoială pentru a ne exonera, a ne da curaj, ne-au susurat la ureche decenii de-a rândul viziunea esenţialistă a binomului disjunctiv tiran-popor, în care noi şi ‘conducătorii’ eram două planete distincte – noi permanent violaţi şi ei perpetuu violatori. Înţeleg tactica lor psihologică, înţeleg necesitatea militantă, anii aceia. Dar după ’89 chiar e comic să luăm în serios acest autoportret flatant, continuând linia narativă infantilizantă.
        Chiar e vinovat Ceauşescu că zeci de milioane de români îi ascultau bâlbâielile? Pe bune? Cam în ce structură argumentativă s-ar putea justifica asta, dacă păstrăm intacte categoriile raţionale? E totuşi vag aiuritor.
        De câte ori văd cărţi cu ‘dictatori’, cu ‘Napoleoni’, despre ‘răul în istorie’, demonologie politică pentru copii etc., variaţiuni ataşante ale gândirii magice, surâd încurcat. Regret, nu ne veţi prinde. Pentru continuarea naraţiunii infantile păstor-turmă halucinată, nu ne veţi prinde. A fost prelungită după ’89 în reviste ca 22, în prozele moraliştilor, în eseul istoric, în delirul micii hipsterimi de dreapta bobos şi elitare etc. Foarte bine. Perpetuaţi-o, liber oricine să o facă, e nişa voastră, înţeleg bine că nu vă puteţi dezlipi fiindcă acolo e toată miza vieţilor voastre şi fără de ea nu vă puteţi explica lumea.
        Dar iertaţi-ne de ea. Proza infantilă e frumoasă, şi poate chiar veţi mai reuşi s-o ţineţi în viaţă decenii întregi; dar nu contaţi pe noi, nu ne veţi prinde.

       ● Îţi aminteşti un mic, minuscul detaliu, anume că arabo-palestinienii s-au raliat lui Hitler şi naziştilor în timpul războiului. Înainte de a li se ‘lua’ vreo ţară etc.
        Doar pentru a cânta şi a dansa.

       ● Nu mai ameninţaţi că plecaţi din ţară. Plecaţi, fără ameninţare şi celelalte. Sau rămâneţi, fără contextualizare dramatică, polis, umanitate, ochi daţi peste cap. Împliniţi-vă calm, separaţi-vă sau rămâneţi legaţi, whatever.
        Un pic de ţinută. Evitaţi ţipătul, nota stridentă, exersaţi surâsul.
        Ştiu, sunteţi convinşi că sunteţi o lume. Imaginaţi-vă o insulă.

Reclame

~ de soirs pe 10 iulie 2018.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s