~

       ● Cineva a remarcat despre proza lui Houellebecq că nu reprezintă nimic altceva decât ‘caracterizări’ (şi continua: e un fel de B.E. Ellis fără agerimea de spirit).
       Uf. E ceva adevărat în asta. Există o proză exclusiv de ‘caracterizări’, dar nu în stil obiectualist ‘noul roman’ ci moral-filozofic: locuri, oameni, epoci, spiritul timpului. Într-adevăr literatura e un pic altceva, trebuie să ai totuşi un epic tare, o poveste, nu sunt de ajuns morala sau stream of consciousness sau visul escapist. Or, povestea e mereu mai slabă la H. faţă de părerile personajului, interminabile, sau ale naratorului despre realitate, întotdeauna dominante, copleşitoare. Considerând cele şase romane, habar n-am, luat repede, să spun despre ce e vorba cu adevărat în ele. Or, asta e totuşi relativ grav… Ştiu că mă identific. Ca un tablou în care se descrie în amănunt totul, dar unde nu e vorba, propriu-zis, despre ceva, ci ai doar o unitate estetică. Emoţia desprinsă din ‘caracterizări’ e foarte puternică, emoţional textul ‘se ţine’ foarte bine numai prin asta. Trăieşti în cărţile lui H. ca un contemporan, e o vibraţie empatică teribilă, simţi că e semenul, fratele tău. Dar e cu adevărat suficient pentru literatură?… Pff, nu ştiu. Ştiu că, paradoxal, un text datează repede dacă e numai pretext de reflecţie în timp ce povestea se vede slab undeva în spate.
       Observaţia asta otrăvită mi-a ‘făcut’ ceva. Să trecem.

       ● Anii aceştia: un pandemonium al mahalalei. Triumfătoare din comunism deja, mahalaua a ajuns în toate sus: arte etc. Demografic, e răzbunarea ei pentru două secole de marginalizare totală.
       Ce are nevoie ţara asta ar fi o masivă injecţie de eleganţă, direct în măduva ei. Nu am în vedere forma. Or, asta se obţine cu o catastrofă oarecare, război, spaimă etc., o ameninţare masivă sau o confruntare cu limita ultimă, ceva care întoarce definitiv o pagină.

       ● Sinuciderea Oksanei Chatchko, care-mi plăcea cel mai mai mult din grupul Femen. Rafinată, artistă, depresivă, anarhistă etc., de o subtilitate tulburătoare. Aproape singură în Paris, într-un apartament gol, la periferie. Expunea un soi de icoane pornografice, partuze cu răstignirea şi sfinţi etc., stăpânea foarte bine tehnica icoanei dar se îndepărtase din adolescenţă de religie. Nu a impresionat. Apoi, nimic.
       Avea 31, nimic nu se lega, lumea reală venea să o strivească.

Reclame

~ de soirs pe 24 iulie 2018.

2 răspunsuri to “~”

  1. Foarte subtil si just comentariul despre Houellebecq

  2. ‘Realive’ (2016) – se pare ca nu a fost promovat mai deloc, iar trailer-ul e complet cretin.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s