~

       ● Dau într-un raft peste o carte a lui Beigbeder din ’93. Încercat să citesc. Frunzărit mai mult. E poate o ‘pasă’ de vară; dar am impresia că n-ar semna-o azi nici sub tortură. Numai spectacularul, numai fraza tare, ţipătoare, butada funky; după 20 de pagini de alunecare pe o mâzgă cu sclipici, oboseşti. Zero pauze şi timpi morţi, zero reflecţie sau psihologie, detaşare, context, respiraţie, ceva.
       Şi-a notat întotdeauna ‘fraze’, în carnetele groase simili-moleskine purtate peste tot cu el. Umplea unul şi mot-urile erau vărsate în următorul roman, replicile spirituale fiind atribuite egal personajelor: toate, indiferent de sex sau vârstă, erau scânteietoare şi gândeau la fel. (Ca şi Woody Allen, căruia nu-i ies decât personaje de mic-burghezi orice ar scrie.) Şi acum are aceste carnete. Liste. Avantaje şi inconveniente. Diferenţe. Note de zi, note de noapte. Observaţii generale. Lucruri amuzante auzite în tren. Replici, jocuri de cuvinte, sinistrele calambururi. Citate. Obsesii disparate. Idei în vrac. Şi procedeul, mai rafinat azi, e acelaşi: se ia scheletul narativ pom-de-Crăciun şi se împodobeşte, unul câte unul, cu globurile-panseu.
       Clar un scriitor foarte bun, omul acesta nu reuşeşte să scrie o carte. (Ştie, suferă pentru asta.) La doi-trei ani scoate încă una, te repezi la rafturi. E interesantă, vag sclipitoare, cronici în 20 de reviste.
       Nimeni nu crede mai mult în cărţi ca el. Nimeni nu crede mai mult în el ca noi.
       Poate marea carte va veni.

       ● The assassination of Gianni Versace (2018).
       Scenele de sex invertit, abia schiţate, total discrete. Poveste foarte bună; cele 9 episoade se puteau restrânge la 4. Foarte puţine clişee homo – flamboaianţa manierei, foarte prefăcut idiosincratică, foarte Milo Yiannopoulos, desigur muzică de operă. În rest, curat.
       E. spunea ceva de Babylon Berlin (2017) şi A quiet place (2018).

       ● Cred că bietul Christopher Hitchens a fost cam ultimul tip cu destulă clasă de pe banca de rezervă a ateilor şi agnosticilor. Şi apoi, admitea calm că religia e ineradicabilă.
       De atunci, numai apucaţi sau rigizi. Nu ştiu ce se întâmplă cu biata noastră ‘tabără’. Azi, dacă se aşează cineva pe banca ta şi-ţi spune că e ateu, te deplasezi politicos prin alunecare lăsând un loc între el şi tine.
       Cum am făcut saltul de la lucizi debonari la azilul psihiatric, e ceea ce aş vrea să ştiu.

Reclame

~ de soirs pe 12 august 2018.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s