~

       ● Exilul avea un mister. Ovidiu, Dante, Byron, Rousseau, Zola… Apoi a fost… diaspora, cădere de nivel, apoi echivocul ‘emigraţie’, cu damful materialist, şi în fine expatriaţi/expaţi, refugiaţi, migraţie (sinistrul ‘displaced persons’ american). Îmi amintesc precizarea Monicăi L., după ’89: acum, de când ne putem întoarce în ţară, trebuie să înţelegem că nu ne mai aflăm în exil ci în diaspora. Apel la demitizare sentimentală destul de prost primit: unii mai voiau să fie Salman Rushdie în luptă cu forţe ostile, cineva dorea să le ia nimbul şi sufereau pentru asta… Chiar şi azi un scriitor va spune – într-o revistă literară – că e în exil. Şi poate că e.
       Exil devenit, azi: transfer locativ.

       ● Cine nu ar vrea Cartea. Nu cea a lui Mallarmé. Cartea care să aducă un unghi nou prin care umanitatea se uită la lucruri.

       ● Din manualele de interogaţii ale Inchiziţiei (acesta, al lui Nicolas Eymerich, 1376). Copiii puteau fi torturaţi astfel: un băiat, începând de la vârsta de 10 ani şi jumătate. O fată, de la 9 ani şi jumătate.
       Această minusculă ‘nuanţă’ de gen e cel mai trist lucru pe care l-am citit de multă vreme. Nu mi-a dat pace.

Reclame

~ de soirs pe 19 august 2018.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s