~

       ● Orwell nu a fost ‘în eroare’, ci doar inadecvat. El – deopotrivă Foucault, Deleuze etc. Cel mai mare pericol la adresa democraţiei nu va veni, cum erau convinşi, din partea guvernelor, a puterii instituite care supraveghează panoptic, a amicilor statu quo-ului – o cauzalitate foarte old school, ‘romantic’ eronată.
       Elita şi levierul mass-media – ideologia dominantă – sunt cele care pot ucide un om, supraveghea, suplicia, distruge sau ridica, aneantiza astăzi un om. Privind mereu către Putere ca avatar tradiţional al capitalului, în spiritul vremii lor, cu toţii au ratat venirea noului totalitarism soft: elitismul instituţionalizat. O. n-a văzut defel, de pildă, că tirania soft ar putea veni din sectorul privat. Faptul că media socială, structurile digitale tip GAFA, ar putea atrage pe toată lumea în interiorul ideologiei dominante, şi apoi stinge uşor luminile, era de neconceput pentru el, convins că un ins liber nu poate produce cenzură în afara suprastructurii.
       Problema nu e puterea, nu a fost niciodată structura dominantă, cele două corpuri ale regelui sau persoana ‘tiranului’, ca în vechea dialectică infantilă a ştiinţelor politice. Problema, cum avertizaseră gândirile scepticismului antropologic, rămâne subiectul – perfect autonom, acesta produce în chip spontan acelaşi tip de servitute, în deplină libertate. Liber, gândeşte în proiecţie naturală doar asta: o reintroducere în Ordine, în structura binelui dezirabil. Gânditorilor ‘nominalişti’ din linia La Boétie, Montaigne, Proudhon sau Cioran li s-a adăugat Soljenițân, ale cărui prime pagini din Arhipelagul Gulag spun, de o manieră teribilă: Puterea sovietică, poţi să i te opui sau nu, dar ea există pentru că omul din cotidian consimte la ea. Regimul ăsta nu rezistă decât prin cetăţenii care-l fac să reziste.
       Niciodată, altfel spus, nu sunt tiranii cei care produc răul. Subiectul istoric, inventându-şi secvent tiranii care îi deschid dimensiunea morală a naraţiunii ţapului ispăşitor, îşi produce transgresiunea şi iese învingător în comedia timpului.
       Postulat cu totul tulburător, în oglindă, inversul a ceea ce ţi se spune în naraţiunea râncedă moralistă, era ceva de negândit pentru el. Epoca, ce-i drept, era a simplismului – cu bine şi rău, Făt-Frumos şi Zmeu. Cum Orwell era un tip subtil, chiar abuzând de subtilitate, te bucuri în fond că n-a trăit până azi.

       ● A. îi ia un interviu lui Depardieu în Rock & Folk. În adolescenţă, povesteşte el, la Châteauroux, ‘o puneai cu fetele de 15 sau 16. (…) Toate erau la fel: la început nu voiau s-o facă, apoi voiau’. Câţiva ani după asta, concurează cu Green card (1990) la Oscar, presa americană găseşte interviul. N-a avut Oscarul, şi n-a mai vrut să-l vadă pe A. niciodată…

       ● Fenomen nou: cvincvagenari care fac copii. Îşi plimbă odraslele prin parcuri – vizibil nu mai au energia să se joace cu ele -, la vârsta în care te prepari pentru deceniile de retragere şi sfârşit. (Sunt foşti clienţi de party-uri şi narcotice la 20 de ani, azi clean şi health nazis, cu diete severe şi programe de reîntinerire.)
       Pe o turnantă simpatică, în care au căzut frontierele.

Reclame

~ de soirs pe 21 august 2018.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s