~

       ● Tipi intraţi în coprolalie. Pe lângă care bizari preistorici precum C.V.T., monumente ale infantilităţii de judecată care umpluseră cu delir ordurier publicistica, ar părea azi angelici în chip absolut, prin comparaţie. Orice pagină din acea presă (Săptămâna, România Mare, Europa) iese mai bine în raport cu pagina aproape oricui de azi. Tipi mereu normali, prevenitori – brusc căzuţi în plonjeu vertical de pe ultima stâncă. Îţi spui, fie medicul mlpersonal le-a anunţat moartea în câteva luni, fie au petrecut stagii psihiatrice cu tratamente barbare teribile, fie o nenorocire cumplită s-a abătut asupra vieţilor lor… Azi, sărmana M.L. s-ar sinucide. Imediat – fotoliul din sufragerie, sertar, armă, zburat creierii. Cutia ei poştală blindată, întreţinând iluzii incredibile zeci de ani… E aiuritor.
       Cele 3 decenii postrevoluţionare, 1990-2020, trebuie reevaluate în bloc ca o antologie a artificialului, a Falsului pios. Fineţe, amenitate, distincţie etc. Totul a fost disimulare intimă (cea mai gravă între toate) şi make-believe, în Balcan.

       ● Scrisorile sângeroase către Zelda, pe care Scott nu le trimite totuşi niciodată. Ultima, de-o luciditate glacială. Ezită să o distrugă… Deja nu te mai iubeam când a trebuit să mă căsătoresc cu tine… te-am iubit din nou după ce ai născut copilul… apoi ai dispărut iar… mi-ai otrăvit viaţa… mi-ai fost povară financiară tot timpul, îmi eşti şi acum, nu mai pot vinde nuvele ca înainte, nu mi se plăteşte nici jumătate… sunt un autor perimat… nu te pot întreţine în ospiciul acela… prefer să aflu că fiica noastră a devenit prostituată, cel puţin aşa m-ar scuti de o cheltuială… regret totul, azi aş face totul altfel, mi-ai distrus viaţa… Scria până spre dimineaţă, se arunca epuizat pe pat şi lăsa epistola pe masă, fără să o trimită.
       Gatsby a fost răzbunarea lui pentru umilinţă. (Idioţia consensuală a criticii despre Gatsby revelând ‘visul american’, god…) Îi curgea oţet prin vine pentru acest amor în contrasens şi stins al tinereţii, care l-a umilit şi i-a distrus viaţa. Gatsby, carte scrisă în acuarelă, şarm şi linii fine, e numai tensiune neagră.

       ● Biografiile, imnuri ale mediocrităţii.
       Tot ce e excepţional trebuie explicat prin exotic sau patologie. Ăsta e contractul nescris între cititor şi tine. El a cumpărat cartea despre un destin excepţional, e-adevărat, dar ceea ce vrea de fapt să afle e că al său, propriu, e norma. Scrii despre Virginia Woolf ca să spui pe scurt că e nebună; despre Fitzgerald că e alcoolic, despre Freud că s-ar putea să se fi culcat cu cumnata. În general e vechea identificare din sec. XIX dintre geniu şi nebunie, împingerea excepţiei în universul bolii. Cititorul îţi va mulţumi pentru asta. Biografiile care nu găsesc rana, ‘fisura’ – sunt ratate.
       Stratul geologic al cititorilor îngroşând publicul târgurilor de gen, plătind preţul cărţii, extrăgând-o din raft şi mergînd cu ea eroic acasă pentru a afla ceea ce ştiu deja: că totul e în regulă. Un misterios contract care le alină existenţa serială.
       Producţiile în care şi autorul, şi cititorul roşesc.

Reclame

~ de soirs pe 10 octombrie 2018.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s