~

       ● Criticii despre The house that Jack built (2018) al lui von Trier: l-am pierdut de tot, nu mai ştiu cine e Trier, filmul e provocare de doi bani, psihanaliză de doi bani, abject, complezent în abjecţie, priveşte Răul ca o operă de artă, măcar dacă ar fi o noutate asta, şi măcar dacă ar fi undeva o poveste, regia e repetitivă, niciun punct de vedere, sfârşit caricatural (Verge e Virgiliu în Infern etc.) de o stupiditate consternantă, insuportabil, şi de ce niciun Jack nu construieşte nicio casă, tot ce pare să fi vrut filmul ăsta e să ne facă să vomităm pe genunchi.
       8 şanse din 10, e bun.

       ● Dacă ai puţină putere, tendinţa ta e să-ţi exagerezi puterea. Dacă ai multă, tendinţa e să ţi-o ascunzi. (E acelaşi raport compensator de substanţă ca la ‘tatuaje’ ori la popoarele cu vestimentaţie pestriţă, indieni etc., etalezi în afară ce lipseşte înăuntru.)
       Principala funcţie a puterii e să ascunzi puterea. Nu să o exerciţi ci să trăieşti din rezervă, ca acei fermieri care-şi făceau hambare imense, în vremuri bune, în aşteptarea încercărilor mai puţin faste ale naturii. Ştiau că poporul sărbătoreşte azi recolta abundentă, dar mâine, în secetă, se vor aduna cu torţe la uşa castelului. Principala funcţie a puterii e estomparea, anonimatul: îţi pui costume ieftine, semeni cu poporul, ascunzi ce ai în hambare şi ideea de hambar.
       La fel de evident în ce priveşte forţa literară sau a expresiei în artă. Nu trebuie să fii ermit ca Salinger, dar toţi cei care vorbesc sunt nuli. E chiar semnul lor. Oricine se pune pe sine în evidenţă în legătură cu ceva e de mâna a doua.

       ● Cultura scandalizării, moralistul oportun, cruciatul moral. Okay.
       Tu crezi că-i poţi convinge pentru că ai argumente mai bune. Ei cred că au câştigat deja, pentru că sunt de partea Binelui. Deci ei au o conversaţie teologică cu tine, iar tu una logică cu ei. Nicio şansă.

       Extraordinarul titlu ‘Așteptând o altă omenire’. Splendid, demn de Nabokov. Te gândeşti: urmează o combinaţie barocă Sloterdijk-Harari, ceva interesant, poate va fi un op care va rămâne.
       Şi apoi din dosarul de presă: ‘Așteptând sau nu ceva mai înalt decât noi, s-ar cuveni deocamdată să ne punem această întrebare: cum ar fi bine să trăim ca „buni muritori“? Căci este o datorie de onoare să…’ etc., etc.
       Deci titlul ‘Către stele’ şi conţinutul ‘Cum să stăm pe Pământ’.
       …Iarăşi manual de moralină şi pedagogie şi obsesie şi bine-rău şi ochi daţi peste cap şi…, no, no, no…
       N-avem noroc. Nu avem, acest spaţiu e mort.

       Binele e mai degrabă bun, Răul e rău cu precădere… – ce nu înţeleg ei e că nu spun nimic, dar riguros nimic în afară de asta. Să-ţi tragi un glonte în cap, nu alta.
       Cultura scandalizării e ultimul refugiu al lipsei de creaţie. Şi nu e deloc amuzant, fiindcă cineva poate fi de talie reală, şi totuşi literalmente să nu mai aibă nimic altceva la îndemână, continuu şi perfect conştient de asta.
       Ce porcărie sinistră.

Reclame

~ de soirs pe 25 octombrie 2018.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s