~

       ● Ceea ce nu se poate spune, încă, despre grupurile de rezistenţă din munţi este că, la un bilanţ final onest, ele nu au pus în pericol în niciun fel maşinăria comunistă. Îi eroizăm sub unghi moral, dar din păcate n-au periclitat regimul nici cât adierea unei pene, iar în final eficienţa lor va fi fost nulă.
       Aveau sens dacă blocau sau încetineau maşinăria. Partizanii sunt un grup practic, nu un contingent moral de îngeri. Sensul acţiunii directe e eficacitatea. Ei trebuie să fie eficienţi, ca la greci, sârbi, spanioli sau ca în Rezistenţa franceză, îţi trebuie rezultate. Nu faci un grup de rezistenţă ca să intri în manualele şcolare, ci ca să învingi concret inamicul. Au pus în pericol o mulţime de lume, au fost arestaţi mii de ţărani care lăsau un codru de pâine pe o buturugă ca să îi ajute, şi, la numărătoarea finală, în termeni de strictă eficienţă lucrul nu a folosit în cele din urmă la nimic: americanii nu au ‘venit’. (Mai ales ‘legionarii’ întreţinuseră mitul ăsta, încă din detenţia de la Buchenwald, al puterii străine pe care trebuie s-o aştepţi.) Bilanţ simbolic însemnat, bilanţ practic cu desăvârşire nul.
       Au fost un eşec. Dar asta nu se poate rosti. Suntem încă în etapa romantică a adevărului.

       ● Ar trebui reabilitată la noi ideea de ´sinecură´. E ceva incredibil de naiv, sinecura e necesară. Nu poţi pretinde că valorile (pentru a vorbi ca portăresele) ‘pleacă’, şi în acelaşi timp să desfiinţezi sinecura. Ai sinecura sau exilul, sinecura sau cerşetoria, trebuie să te hotărăşti de care parte a contradicţiei stai. Un artist nu e un ins practic, nu va câştiga niciodată nimic. Îi dai un ‘institut’, o fundaţie, o cameră cu două scaune şi o ştampilă, altfel el e pierdut, nu are nici bani şi nici timp să creeze ceva; 2% dintre scriitori trăiesc din ce vând. Cui altcuiva să dai, şefilor politici? Aş oferi o ‘sinecură’ tuturor celor plecaţi, dintre cei remarcabili, în speranţa absurdă că am aduce 10% dintre ei înapoi, către bătrâneţe, să improvizeze ceva. Şi Caragiale se plângea de asta, şi Eminescu.
       Ce idee. Nu voi putea uita niciodată ce i s-a făcut la noi lui H.R.P., un conservator dar un tip care n-a făcut absolut nimic rău, oricât ai căuta, şi care a dezvoltat singur nu ştiu ce reţea de inefabile, o arhitectură naivă tip Fundaţiile Carol. Dacă nu era generozitatea lui G.L. (necunoscută, bineînţeles), să-i ofere ceva, omul ăsta rămânea pur şi simplu în aer, nu avea o ‘situaţie’. Ar fi vândut cireşe în piaţă ca Arghezi. Aşa ceva nu s-ar fi întâmplat niciodată la unguri sau la alţii din vecinătate. Îmi amintesc ce i-a spus odată un ungur lui Cioran, după scandalul Vintilă Horia, întâlnindu-l pe stradă: ‘Noi nu i-am fi făcut niciodată aşa ceva unuia dintre ai noştri’. Lui C. îi venea să intre în pământ, fiindcă solidaritatea ungurilor în afară e într-adevăr extraordinară, se îmbrăţişează socialişti cu monarhişti. Şi nu e doar cazul aceluia. Batjocura care se face e în genere uimitoare, de parcă asemenea tipi ar creşte la valahi în grădina din spatele casei.

       ● Vremurile bune în care criminalii erau stupizi. Omorau pe cineva pentru a-i moşteni asigurarea, şi erau primii beneficiari ai poliţei…

Reclame

~ de soirs pe 1 noiembrie 2018.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s