~

       ● Impas: există un număr tot mai mare de virtuozi peste tot în arte, în timp ce numărul geniilor e acelaşi. Scriitori remarcabili, muzicieni etc. sunt azi incredibil de mulţi (mii de muzicanţi colosali numai în China, iau toate concursurile), dar numărul geniilor rămâne constant, 2-3 în viaţă, 5-6 pe secol…
       Îmi amintesc explozia telefoanelor mobile, când s-a crezut că toată lumea va deveni acum un bun fotograf prin simpla şansă, acordată şi săracilor, de a accede la un aparat. Ne-am dat seama destul de curând, cu toate miliardele de portabile, că producţiile foto erau submediocre, atingând toate un fel de plafon de sticlă, şi numărul fotografilor rămânea în mod misterios acelaşi. Dacă democraţia tehnologiei nu modifică ocurenţa geniului, ce sens ar avea îngroşarea sau subţierea masei mediocrităţii. Pătura mediocră ar avea sens estetic numai întrucât ar reprezenta un sol prielnic, un compost pentru creşterea geniului. Or, nici pomeneală de o apariţie a calităţii din cantitate, saltul aşteptat să se producă. În absolut, mediocritatea nu se justifică, şi cred că a fost o iluzie să credem asta vreodată.
       Când erau 100 de şcoli de sat apărea un Ion Creangă. Acum, când sunt zece mii, dacă se iveşte tot un Creangă ne socotim mulţumiţi. Trebuie totuşi să se găsească o justificare estetică pentru restul de 9900, fiindcă cea tehnică, socială, existenţială etc. nu sunt de ajuns, aici. În absolut, trebuie să echivalezi 100 cu 9900, eşti într-un oarecare impas.
       Ideea de a ridica şcoli, a scrie cărţi tot mai multe, a dona instrumente muzicale deoarece astfel vom produce… Nu se va produce nimic, teoria compostului e nulă.
       Nu e de găsit sensul estetic al lui mediocritas.

       ● Dreptul la automobilitate e unul dintre drepturile omului pe care le-aş retrage. Convivialitatea automobilă, felul cum îşi vorbesc şi îşi ‘deschid inima’ 5 oameni într-o maşină… Dante, cu trăsurile lui somnifere, habar nu avea de automobil, altfel ar fi trasat un cerc special pentru el.

       ● Dacă ţi s-ar oferi, ca lui Ulise, să mănânci o plantă după care uiţi totul, ai face-o?
       Da, nu te-ai dezmetici, n-ai şti cine eşti, în ce oraş sau ţară, zile întregi ai dormi sub poduri şi ar trebui să iei viaţa de la capăt, cu un alt nume, fără a şti vreodată cum a fost cealaltă viaţă sau a mai întâlni pe cineva din ea. Prea bine, băiete: dar ai face-o?

 

 

 

Reclame

~ de soirs pe 11 decembrie 2018.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s