~

       ● Codurile vulgarităţii occidentale (ar trebui însă precizat, americane mai ales): provocarea, insolenţa vulgară, ameninţările competitive, atacurile ad hominem, denumirea respectului ‘fals respect’, a decenţei ‘falsă decenţă’, a rezervei şi ruşinii ‘pudibonderie’, a modestiei ‘ipocrizie’, isteria, injuria, deriva huliganică, aroganţa, subminarea ironiei, a bunătăţii calme, a discreţiei, amabilităţii, amenităţii.
       Nu prea sunt lucruri de rigoare în Est. Îmi amintesc că primele lucruri care ne-au displăcut din Vest au fost chiar astea. Iubeam acest Vest american şi americanizat. Eram oricând gata să le trecem cu vederea. Cu toate astea, vedeam că un atlet din partea asta de lume nu se bucură vulgar de o victorie, agitând pumnii, prăbuşindu-se în genunchi şi făcând gesturi ‘in your face’, de gorilă care îşi loveşte teritorial pieptul. Simţeam acolo o vagă disimetrie culturală. Preferam, hotărât lucru, Europa…
       Au plecat foarte departe în vulgaritate, în agresivitatea inutilă, care cade în gol. Cu toţii, cred. Codurile vulgarităţii au fost imitate. Duc ‘mâna la inimă’, ca beţivii (cred că francezii sunt ultimii care se mai abţin de la această incredibilă probă de vulgaritate) în ceremonialul public sobru. Sportivii sărută steagul, se pun în genunchi în faţa lui, închinându-se şi apoi alergând transpiraţi cu el pe spate în chip de prosop. Ostentaţia ţaţei, care trebuie să arate ceea ce simte, manifestă în victorie sau ceremonial fără discreţia de a menaja adversarul, de parcă am asista cu toţii pe un stadion la o enormă şi zgomotoasă partidă de baseball, a făcut irupţie în codul public, nu ştiu cum, de nicăieri.
       Stăpânirea de sine e în codul european de o mie de ani, reiterată după ritualul public grec şi roman.
       E drept că aşa ceva vine după un război. Acest amplificator al modestiei.

       ● Tulburătorul chip al lui X, zilele trecute. Arcadele sprâncenelor peste privirea fixă, halucinată, suflul sfârşit. Imaginea m-a dat peste cap.

       ● Valahii: existenţa lumii într-un mic acvariu. Dezvoltă păreri, controverse, strigă, au opinii competente. Şi niciunul nu ştie că e într-un borcan, că nu-l aude nimeni. Chiar nimeni. Ar putea fi la fel de bine pe partea opusă a galaxiei. Nicăieri-ul tragic al situaţiei valahe, faptul că nu existăm pentru nimeni.
       N-am întâlnit nici 10 tipi conştienţi, sângeros conştienţi de asta.

 

 

 

Reclame

~ de soirs pe 13 decembrie 2018.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s