~

       ● Se prezintă drept antirasism ceea ce e, de fapt, rasism inversat. (De ce inversat. Rasism.) Se afirmă ca antifascism – fascisme de semn contrar. (Vezi descendenţa Said, studii postcoloniale etc.)
       Ar fi noutatea.
       Se ia arma Moralei şi, rotind-o deasupra capului ca pe o bâtă (ea n-a fost niciodată altceva), se loveşte în creştet adversarul: albul pentru că e fost colonialist şi nu suficient de decolonialist, evreul pentru că nu e pro-palestinian etc. Dar în esenţă e aceeaşi tehnică de aneantizare, riguros aceeaşi armă. Mein Kampf, uităm prea des, nu a fost decât un manual de morală smintită, o logoree pseudo-etică. Toată cartea e un rezumat morbid la Contele de Monte-Cristo aplicat Germaniei: iată cum am fost umiliţi şi trădaţi, şi iată cum ne vom răzbuna pentru asta.

       ● Se crede că a fi moral e a avea, în lume, o noţiune clară despre inacceptabil. Deloc: e doar a fi etic, adică a ţine o grilă etică doar pentru tine şi a nu o predica sau aminti altora.
       Morala nu e un în-sine, vreo esenţă pură; există un evantai generos de morală vinovată, pedagogie etică patologică, normativ bovaric, isterie. Cel mai adesea murim în istorie de mâna celor care ne vor binele. Pentru a nu adăuga că poţi avea dreptate şi totuşi să probezi patologie pură având-o. (În psihologie, chiar dacă de pildă un soţ are dreptate să fie gelos şi este înşelat cu adevărat, gelozia lui tot e patologie. Dacă ai dreptate să insulţi, situaţia e teribilă şi victima ta ar merita pe deplin insulta morală, tot ai o problemă de gravă patologie personală insultând. Realul nu e niciodată o scuză pentru morbid, ci trebuie căutat mereu motivul intrinsec pentru care ai nevoie de insultă, problema ta cu tine.) În fine, nu înseamnă defel că dacă ai o vibraţie la câmpul moral şi observaţii morale eşti moral, prin contaminare fericită. Nu e destul să fii comisar al poporului etic. Calvinismul puritan e, intelectual, un camuflaj foarte slab.
       Sunt doar varietăţi ale bluff-ului.

       ● Tipele au distrus filmele de acţiune.
       Fetelor, nu puteţi bate 5 tipi. Niciodată. Nu e realist. Cea mai mare boxeriţă campioană mondială e învinsă de un boxer amator mediocru, de categorie medie, dintr-un orăşel de provincie. Un tenisman de pe locul 50 bate orice fată de pe 1, numai dacă măsori viteza mingilor la serviciu eşti edificat. Sporturile de competiţie – exceptându-le pe cele care nu solicitau predominant musculatura: golful, echitaţia – s-au segregat pe sexe, de la începuturi, cu o noimă. Nu, nu pentru că patriarhatul era rău. Ci fiindcă nicio femeie nu ajungea prin apropiere de vârf şi podium vreodată, devenea rapid jenant; a trebuit să se creeze o categorie pentru ele, unde competiţia avea sens. Vom găsi mereu una, două, cinci femei care intră în trupele speciale şi rezistă antrenamentelor de acolo, dar nu depăşesc niciodată numărul, orice ar face. Încearcă de peste 2 decenii. Raportul are sens. Vom găsi mereu o femeie care poate bate un tip sau mai mulţi tipi, dar există totdeauna un tip care poate bate toate femeile. Toate. Ştiţi, fatalitatea biologică? Peste 10 cm diferenţă medie în înălţime, până la 40% în masa musculară, amănunte din categoria asta?
       Nu merge să bateţi 5 tipi. Spectatorul pufneşte în râs. Nu simţiţi că producătorii şi regizorii bărbaţi v-au făcut-o, distribuindu-vă în ceea ce ştiau, Lara Croft-uri seriale, rizibile? Personajul femeii-testosteron nu merge, a apărut de vreo 10-15 ani şi e o creatură de science-fiction ratată. Asasinaţi filmele proaste imitând eroul-macho. De ce trebuie să existe copycat-ul lui, eroina-macho, făcându-le de două ori mai proaste? Nu înţeleg, e obligatoriu? E vreo compulsie specială, nu vă puteţi defini decât imitând ce detestaţi? Vă puteţi proiecta doar o identitate mimetică?
       Lăsaţi filmele proaste în pace. Ele conţin tipi stupizi care se bat absurd cap în cap, pe fond sonor de tobe şi urlete de junglă, spre un deznodământ improbabil. Lăsaţi-ne plăcerea interogativă a vidului.

 

 

Reclame

~ de soirs pe 28 decembrie 2018.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s