~

       ● ‘Oamenii care sunt bogaţi, acum, sunt psihotic de bogaţi. Sunt cantităţi stupide de bani deţinute de oameni, şi nu plătesc nicio taxă! Şi li se permite să facă bani în modalităţi în care n-aveai voie să faci bani înainte. (…) Nu există niciun motiv pentru care oamenilor să li se permită să facă miliarde de dolari. E o cantitate stupidă de bani. E pur şi simplu stupidă. Şi nimeni nu câştigă un miliard de dolari. Câştigi doisprezece dolari pe oră. Astea sunt cantităţi stupide de bani. Nimeni nu ar trebui să le aibă. (…) Iar acum, când ai averi absolut incomparabile, averi care ar face averile din secolul nouăsprezece să pară un fleac, şi permiţi ca ele să fie moştenite pe mai departe aproape intacte, există zero şanse că vei avea în continuare o democraţie’ (Interviu cu Fran Lebowitz, The Believer, nr. 121, oct.-nov. 2018).

       ● X, care s-a încurcat o vreme cu o prostituată ‘de lux’ (‘escortă’). Sexul cu ea era ciudat, fiindcă fusese molestată în copilărie. Trebuia să o ia intens de la început, de pildă îi cerea să o umilească în public, să o pălmuiască într-un supermarket etc. Toată sfera intimă a fetei fusese distrusă de tatăl ei când a molestat-o. Nu avea ‘etape’ sau faze intermediare, îi trebuia saltul de la dorinţă direct la categoria grea, violenţă etc. Relatează jenat şi îşi fereşte privirea. A fost pentru el obositor şi n-a rămas cu o amintire bună din toate astea, deşi tipa era superbă şi inteligentă.
       Nu mai scapi niciodată. Lucruri din care nu-ţi mai revii, pentru care nu se mai poate face nimic. Există adjuvante de ‘terapie’: să nu ucizi, să funcţionezi normal într-o societate etc. Dar în rest eşti distrus, intim eşti marcat pentru totdeauna.
       …Audrey Hepburn, modelul tipei hiperslabe şi delicate, povestea că în copilăria ei, în Olanda, naziştii făcuseră o blocadă şi câteva luni olandezii au fost nevoiţi să mănânce bulbi de lalele de pe loturile cultivate ale statului, zeci de mii au murit atunci de foame etc. Ce a uimit-o a fost că rudele ei au avut, după război, toate, copii supraponderali, incredibil de graşi, fără un motiv aparent, nu existau antecedente în familie. Se întreba dacă nu există un fel de memorie genetică: creierul a fost atât de speriat de o experienţă, încât are grijă să transmită generaţiilor următoare soluţia la problemă.
       Dacă un soi de ‘memorie genetică’ negativă e prezentă şi la urmaşii celor molestaţi – şi devin astfel homosexuali, trans, abstinenţi, fetişişti bizari etc., în genere au o problemă cu zona? Dacă urmaşii evreilor supravieţuitori în Holocaust şi-au transferat – în memoria genetică nu doar în cea istorică – o groază faţă de germani, faţă de supunere etc., un fel de isterie războinică sau hipersensibilitate istorică? Negrii după abolirea sclaviei, indienii americani după împingerea în rezervaţii, protestanţii vs. catolici (egalitate vs. elită), născuţi cu o spaimă de autoritate? Poţi extinde oricât, dacă un astfel de corectiv genetic există, sau rudimente ale lui. Urmaşi de alcoolici care nu se ating de băutură, cu o inexplicabilă repulsie naturală etc. După ipoteza Hepburn, generaţii de tineri devin obeze, în Occident, nu din raţiuni de abundenţă ci fiindcă au, cu una-două generaţii în urmă, memoria unor momente de restricţie alimentară (se întâmplă mai ales la imigranţi – în America, cu mexicanii). Există deja şi în Europa Centrală obezi, îi zăreşti tot mai des pe stradă, după o perioadă de penurie şi privaţiuni în comunism cu doar o generaţie în urmă. Mi-ar plăcea ca ipoteza să nu fie o teorie pseudoştiinţifică, de tipul ‘memoriei apei’ etc.
       Dacă are un sens ca o celulă să ‘aibă’ o atare memorie – posibilitatea de a depozita informaţie în celule ar fi perfect explicabilă în procesul evolutiv -, e melancolic. Sechelele sunt compensatorii. Ai o posteritate morbidă, lucrurile nu se termină odată cu tine. Alterare de liber arbitru etc, dar mai ales – cum de unele culturi sunt mai avansate decât altele, nu eşti oare de stânga pentru că antecesorii tăi au fost prea de dreapta şi nu e un parcurs oedipian de tipul fetei molestate, de ce facem războaie etc. Trimite lucrurile în determinare radicală.
       Ar putea fi mult mai rău decât credem.

       ● Citit ceva poezie valahă recentă (nu ştiu ce tip, C.K.). Uluit. Nu credeam că dezastrul e atât de mare; un regres ciudat, asemănător poate doar perioadei bizare 1920-30 când idiomul se căuta. Nu poţi să cazi atât de vertiginos, să fii brusc în abis, există limite, secvenţial. Se petrec lucruri inexplicabile.
       …E la fel cu scriitorii. Au impresia sinceră că europenitatea e un fel de ideal de civilitate, însă ceva în genul edilitar – cu spitale, vitrine, morală publică, şosele europene etc.
       Aterizarea forţată în Europa e o schimbare generală de ideal şi de pragmatică: ce e local devine european. Dacă puteai, ca filozof, să forezi noician în idiomatic cu determinaţii fantasmate spre universal, dacă era posibil, ca romancier – stilul ‘Preda’ -, să-ţi propui ca ţel în viaţă scrierea marelui roman românesc, acum idealul local nu mai există; tocmai s-a lărgit pe măsură. Nu e vorba doar de ‘guvernări’ şi şosele şi ‘valori europene’ şi apă caldă, you creeps. Ei bine, sunteţi cuprinşi în problemă.
       Acum trebuie să scrieţi marele roman european.
       Succes cu asta.

 

 

Reclame

~ de soirs pe 4 ianuarie 2019.

3 răspunsuri to “~”

  1. olanda

  2. Păi da… că nu moștenești doar culoarea ochilor ci și trauma transgenerațională. Un întreg capitol în psihologia nouă tratează aceste aspecte. Le și pune în act prin așa numitele ” constelații familiale”.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s