~

       ● E incredibil mitul ăsta al ‘analfabeţilor funcţional’, termen pentru debili dar cu oarecare priză, încă. Ah, elita infinit dezgustată de precaritatea turmei.
       Turma trebuie să arate întotdeauna mult mai rău decât tot ce se credea despre ea. Trebuie să fii mereu surprins de măsura în care eşti confirmat.
       Să spui, după nu ştiu ce improvizaţie de studiu făcut prin sate din sud, alegând oamenii cu nasul roşu şi stupoare pe chip, că jumătate dintre valahi pot citi un text dar nu înţeleg ce citesc acolo e pură debilitate. Asta nu se întâmplă nici la americani, care au o pătură letrată subţire şi în rest sunt la pământ. (Nu ştiu ce studiu le găsea 14%, faţă de o medie de 12% prin Europa.) Nici la papuaşi. Nu există ţară pe lume unde să se întâmple asta. Dar lucrul se poate ghici uşor din viaţa reală. Intri într-o sală de aşteptare, într-un compartiment de tren: ai putea oare spune că jumătate dintre oamenii de acolo nu înţeleg un text simplu? E o naivitate incredibilă, o naivitate pe dos. Oricare dintre studiile ulterioare ar demonstra că cifra e imposibilă şi că a fost umflată de zece ori cel puţin. Răsturnarea excepţiei în regulă e vechea marcă a prejudecăţii ideologice în aceste studii gen departament UNESCO pentru dezvoltare, acele birouri de terfeloage unde găsesc Africa murind de foame anul ăsta şi având de toate anul viitor. Până să fie verificat la sânge de peers, un studiu poate demonstra orice şi află mereu ceea ce vrea autorul să caute, preconcepţia cu care a intrat îl aşteaptă ca prin miracol la ieşire. Fenomen de bias implicit şi banal ca lumea, rareori studiile inaugurale spun ceva solid până la corectivele de mai târziu. Mai ales în ţările aproximative. Încă un deceniu de acum înainte, elita – la noi, semi-abilii şi pătura mediană cu o cultură de institutor – va pronunţa sintagma ‘analfabet funcţional’ plescăind între vocale, cu o plăcere, e adevărat, demnă de milă. A se citi: oamenii care votează la valahi sunt suboameni.
       Nu mai are importanţă ceva asemănător cu adevărul.
       Există cei naivi pentru că nu ştiu – şi cei naivi pentru că îşi închipuie că ştiu, au rezolvat situaţia lor în lume şi lumea însăşi. Naivitatea inversă care e iluzia cunoaşterii vorbeşte mai mult decât naivitatea obişnuită şi e mai periculoasă decât ea, fiindcă are aparat să-şi justifice delirul.
       Când te gândeşti, mulţimea de mituri eroizante din istoria noastră recentă, despre care nu se poate încă vorbi. Şi vor intra, dacă nu sunt deja, în cărţile de istorie.
       – mitul echivalării epocii Ceauşescu cu epoca Dej (noi – din colaboraţionişti cvasi-totali, eroi).
       – mitul internării disidenţilor în spitale psihiatrice (I. Vianu).
       – mitul elitar al revoluţiei ‘lovitură de stat’ din ’89, privarea poporului de cea mai frumoasă faptă a sa din întreaga istorie (toate celelalte momente au fost ale elitei).
       – mitul abdicării eroice a regelui Mihai, variantă suferind de la interviul lui Mircea Ciobanu din ’90 schimbări continue, al transformării unui om debonar și cumsecade într-un erou.
       – mitul rezistenţei din munţi eficiente. Deşi a produs drame imense, a fost zdrobită şi n-a clintit comunismul un milimetru.
       – etc.
       Mituri ale aproximativului. Care e în realitate făptura noastră.

       ● Averea miliardarilor a crescut cu 12% anul trecut. De la criză, numărul lor aproape s-a dublat.
       Acum apare unul nou la fiecare 2 zile. Aşadar, alaltăieri…

       ● Cum controlează moraliştii. Culpabilizând. Un om culpabilizat nu mai e un om liber.
       Eşti supus unei propagande constante a culpabilizării, a binelui imaginar şi a idealului social, până când capul se strecoară în jug. Moraliştii produc o dualitate foarte simplă. Nu eşti o fiinţă, eşti un bărbat. Deci discriminezi pe cineva. Eşti adult. Eşti occidental, nordic, alb, negru etc. Înainte de a apuca să faci ceva rău, eşti vinovat de 36 de lucruri de la intrarea ta în lume.
       (Hitchcock în interviul cu Truffaut: în filmele mele descriu totdeauna un individ inocent într-o lume culpabilă. ‘Tema inocentului care e acuzat produce în public un mai mare sentiment de pericol decât un vinovat care ar fi pe fugă.’ Moralismul descrie inocenţi culpabili dinainte. Filmul moralist ar începe de la prima scenă: interior, zi, judecătorul urcă la tribună, izbeşte cu micul ciocan de lemn, strigând: Vinovat. Urmează Scena a doua: Maternitate, naşterea individului.)
       Aceşti mici şarlatani ai moralei – ai moralinei, cu vorba lui N. – care ne fac vieţile imposibile sunt oare conştienţi că viclenia lor dezgustătoare, impostura lor simplă, e vizibilă? Că au văzut-o toţi, de la Homer la Shakespeare şi Dostoievski până azi? M-am întrebat mereu dacă sunt complet şi iremediabil imbecili, aceşti paraziţi măcinaţi de lipsa creaţiei personale forte, care debuşează în morală şi alterează, putrezesc aerul din jur cu vigilenţa lor oportună. Totdeauna trebuie să te întrebi unde e amvonul, cine predică.
       Aceşti oameni împotriva oamenilor liberi şi a lumii. Împotriva îndoielii, a privirii melancolice, împotriva adevărului. Aceşti oameni pentru o viaţă beta.
       După limitarea vitezei automobilelor de la 90 la 80 de km pe oră securitatea rutieră a sporit, nicicând n-au fost mai puţine accidente în Franţa. În numele siguranţei reale, ar putea-o limita la 30. Dacă o limitează la 10, nu mai accidentezi mortal pe nimeni.
       Dacă îi stârpim pe fumători, e în întregime plauzibil să nu mai moară nimeni din cauza fumatului.

 

 

Reclame

~ de soirs pe 9 februarie 2019.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s