~

       ● Conferinţă a lui H.-R.P. – din păcate nulă trei sferturi. – Dacă Europa ‘e capitalismul’, cum propune el, n-avem decât să i-o predăm întreagă Islamului pe tavă, de pe acum. Fiindcă nu e nicio incompatibilitate de natură acolo. Au fost totdeauna cei mai buni negustori, armatori, mai buni decât armenii şi grecii etc., în fapt tot spiritul lor e un bazar, o tranzacţie. Înlocuieşti creştinismul cu islamul, păstrezi spiritul legilor şi tradiţia şi n-a căzut nimic de esenţă. Or, Europa – în fine: Occidentul – nu e vreun ‘reglaj fin’, ci ceva cu totul radical: substanţialitatea Realului (primatul a ceea ce este) şi modernitatea lui habeas corpus. Asta e diferenţa lui specifică. La examenul ambelor, toate celelalte societăţi cad sau sunt deficitare. Toate au doctrina nonsubstanţialităţii Realului (religioasă, politică: ceea ce aveţi în faţă n-are importanţă şi de fapt nu există, şi o lume de dincolo o justifică pe cea de aici) şi n-au dezvoltat nicio Cartă a libertăţii individuale indusă din habeas corpus. – Nu capitalul e o soluţie: el e un biet cameleon, are proprietatea plastilinei. Un fals salvator, se pliază şi pe islam, şi pe China şi pe societăţi nelibere de toate naturile imaginabile.
       Nu insist, acest om e poate, după G.L., tipul cel mai calomniat pe nedrept din cultura valahă. Dar e un libertarian-conservator, iubeşte ‘capitalismul’ etc. de 30 de ani, totul la el e un imn postcomunist a contrario, nu e nimic de făcut. Conferinţa: genul de pedagogie eseistică ‘de Est’, fără întrebări sau dialog, cu amvon, în care te întorci acasă încântat că s-a vorbit ceva foarte frumos acolo sus pe scenă, dar nu-ţi mai aduci aminte exact ce. La fel era la Criterion în interbelic, la fel la conferinţele lui Caragiale etc. Nu ai un argumentar, ci o disertaţie de arte frumoase.
       La binomul disjunctiv propus de G.L., singurul interesant, nimic. (De ce există ura de sine a Europei? întreba el. – Pentru că Europa se urăşte, răspundea H.-R.P. în petitio principii. De ce e cerul albastru? – Deoarece este în chip profund albastru – şi aşa până la sfârşit.)
       Dacă cel puţin i-ar spune cineva – de pildă dacă G.L. s-ar îndura – că Finkielkraut se articulează ‘finkelkrot’, cu al doilea ‘i’ mut şi un t final pronunţat, un mare pas înainte ar fi făcut, în raport cu un ins pe care l-ai avut totuşi în faţă (cred că tot la Ateneu). Şi dacă l-ar ruga cineva să nu mai vorbească franţuzeşte – like, ever… G.L. are accent un pic apăsat, ‘nemţesc’, dar e gramatical impecabil. Dincolo, din păcate, solecisme în avalanşă etc.
       Nicio importanţă. Conservatorii sunt ok la noi, un pic neocon dar, în fine, ok.
       Stânga e inexistentă.

       ● Fitzgerald, petrecerile la Sylvia Beach. 23 iunie 1929: ‘Dragă Scott Fitzgerald,/ Nu uitaţi că dvs. şi doamna Fitzgerald sunteţi aşteptaţi să cinaţi cu noi miercurea viitoare la 8 (să-i întâlniţi pe dl şi dna Joyce) şi că contăm pe voi. Adrienne [Monnier] şi eu locuim pe rue de l’Odéon nr. 18 la etajul 4 fără lift’ (F. Scott Fitzgerald, Correspondence, Random House, New York, 1980, p. 218).
       – sufletul masculin. Către actriţa Lois Moran, care-i trimisese o scrisoare de ‘fan’, 8 martie 1935: ‘…Ţine minte, domnişoară, ca să-l citez pe bătrânul Fitzgerald, că poţi să-l răneşti pe un bărbat oriunde, mai puţin în mândria lui; nu te atinge niciodată de asta, decât dacă ceea ce ai în vedere e uciderea (idem, pp. 403-404).
       – sofisticare. Lui C.O. Kalman, mai 1936: ‘Probabil că există o slăbiciune în mine care mă face să ader [to cling] la ceea ce e civilizat + sofisticat’ (id., 432). La sofisticare, mai ales. Nu ştiu dacă o avea sau simţea că-i lipseşte, dacă e aderenţă naturală sau dobândită. A crezut că a găsit asta la suprabogaţi, care după părerea lui, graţie libertăţii, atinseseră acel grad inedit de umanitate. Până astăzi i se reproşează în anumite cercuri că a scris nuvele şi romane ‘cu bogaţi’, când tocmai doar-bogaţii nu-l interesau absolut deloc.
       Obsesia lui: ce se întâmplă cu cineva (un ins, un bărbat, o familie, o comunitate restrânsă de prieteni) care nu trebuie să muncească, nici să planifice ceva (căsătorie, familie, carieră, afirmare în existenţă), pentru care nu există timp, orar, ceasuri, calendare, evenimente, patrie, istorie, talente sau dexterităţi private, şi pentru care fiecare zi e aceeaşi zi. Dacă mai poate aparţine umanului cel care l-a depăşit. Dacă iubesc la fel, dacă simt la fel, dacă îşi proiectează vieţile (într-o existenţă, tocmai: fără pro-jektion, fără impulsul de aruncare de sine înspre înainte) la fel. Ce se află la ‘capătul curcubeului’. Voia să citească în aceşti oameni, ca într-o ceaşcă de cafea, viitorul nostru ca ‘specie’. Suntem doar asta, varietăţi ale aceluiaşi, sau un salt – de tipul ‘stadiilor’ lui Vico, al ‘salturilor’ hegeliene etc. – e posibil când ai ucis timpul. Spaţiul e azi o dimensiune facil transcendentă, de la ‘globetrotter-i’ la voiajorii PDG de jet set care sunt dimineaţa la Singapore, după-amiază la Paris şi seara ajung la o petrecere în New York. Dar cum arată o existenţă care a depăşit timpul, care nu mai are nevoie de cadrele lui? A fost curiozitatea lui supremă. Fără noroc. Abia dacă atinge tema în treacăt în Gatsby şi în ultimul roman, neterminat.
       – romanul democratic. Beatricei Dance, o fostă amantă, 10 iunie 1936: ‘…Am susţinut întotdeauna că fiecare persoană inteligentă are cel puţin un roman bun în ea’ (id., 434).
       – scrisul ca impostură. Lui Ethel Walker Smith, 17 aug. 1936: ‘Lumea pare plină de oameni care caută să se exprime fără nimic de exprimat’ (id., 444).
       – sfaturi pentru Scottie, vara 1936: ‘Nu am ştiut până la 15 ani că mai exista cineva pe lume în afară de mine – [şi] m-a costat din plin‘ (id., 446).
       – lui Scottie, 10 nov. 1936: ‘Dacă nu cunoşti până acum două limbi şi felul în care marii oameni aleg să-şi exprime în aceste limbi gândurile, atunci nu eşti fiica mea’ (id., 462).

       ● ‘Rep.: Dar despre (…) acei Beautiful People [i.e., jet set-ul etc.]? Au aceştia un mister? Există ceva ce se poate învăţa de la ei?
       Capote: Bineînţeles. Cea mai mare parte a prietenilor mei dintre aceşti aşa-numiţi Beautiful People au ceva mai mult decât atât. E un nivel al gustului şi – libertate. Cred că asta e ceea ce m-a atras întotdeauna. Libertatea de a urmări o calitate estetică în viaţă este o extra-dimensiune, precum a putea să zbori acolo unde alţii merg. E minunat să apreciezi tablouri, dar de ce să nu le ai? De ce să nu-ţi creezi o întreagă ambianţă estetică? Să fii propria ta operă de artă? Are foarte mult de-a face cu banii, dar asta nu e deloc tot, nici pomeneală./ Nu că libertatea ar rezolva totul.’ (Int. cu Gloria Steinem, nov. 1967, Truman Capote: Conversations, University Press of Mississippi, 1987, p. 90.)

conversations

 

 

Reclame

~ de soirs pe 25 martie 2019.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s