~

       ● Filmul biografic cu Nina Cassian. Impresii amestecate.

       ● Finkielkraut, citând-o pe Claude Imbert (‘De câte ori aud vorbindu-se de Europa, scot perna’): ‘De ce un atare dezinteres? O asemenea lipsă de motivaţie, chiar la eurofili? De ce Europa e asociată de-acum înainte cu plictiseala?’.
       E o Europă liberală. Liberală… Făcută de liberali, pe proiectul vechii uniuni a oţelului şi cărbunelui etc. Adică o instituţie-bancă, gândită ca o bancă, cu angajaţi şi filiale. Nu există sânge în ea. Nu există ataşamente antropologice, culturale, un proiect, ceva pentru oameni nu pentru cifre. Nu există portrete pe bancnote. Există numai termene şi rapoarte şi bilanţuri contabile. Europa e minunată. Europa liberală, în schimb, seamănă cu acel unchi îndepărtat care-ţi reproşează că nu-l iubeşti, când el ţi-a adus de fiecare dată bani venind în vizită. Îl iubeşti. Dar nu pleci pentru el la război.
       Acei funcţionari de cancelarie nu sunt, cum se crede, liberalismul clasic, filozofic, tipi cu Locke şi Smith sub braţ. Sunt liberalismul economic. Morozitate şi impersonal. Pasionanţi ca o moarte. Tot ce ating se usucă.
       Europa nu e un absolut – asta sau nicio alta, văzută din mica noastră cutiuţă a deceniului 2 al sec. XXI. Va avea etape. Aşteptăm o Europă 2.0, întârziind deja. Una 3.0. Fie dă înapoi şi e vreo Europă a naţiunilor, un arhipelag de 27 de mici Europe cu o uniune vamală. Fie merge mai înainte şi e Europa federală sau confederală cel puţin, în care centralitatea precede localul. Fie şi mai înainte, o Uniune transatlantică cu America. Fie una lărgită cu tot Occidentul, ‘civilizaţională’. Fie vreun avanpost globalist. Orice, numai în zloata liberală a conţopismului funcţionalist nu. Ţi se închid pleoapele, ţi se duce sângele din obraji. Naţiunile năclăiesc, în postura de filiale locale pentru credite şi dobândă. În care te duci la Centru, ţi se dă scholar cu rigla peste unghii şi te întorci spăşit în provincie, să aplici cifrele corecte. Această variantă liberală, inaugurală de Europă, necesară poate în acei ani 1990 de construcţie, şi pe care mulţi şi-au închipuit-o pesemne orizont unic – e un orizont de cavou, trebuie depăşită până nu implodează de tot ideea însăşi şi ultima urmă de entuziasm pentru ea. Europa era un vis – e azi efigia plictisului. Asta trebuie să însemne ceva. Nu poţi să spui la nesfârşit că de vină sunt ‘populisme’ locale (racursiu cu totul debil, analitică retrocauzală) sau ingratitudinea oamenilor, numai funcţionarul bruxellez e o floare de seră. Imaginaţia şi lenea lor mintală sunt dezarmante. Şi ca orice ins fără imaginaţie, ţin cu dinţii de statu quo.
       Candizii care cred că economia te face să visezi.
       Europa nu deţine o legendă. Un mit. Nu poţi fi la nesfârşit trecut, îţi trebuie şi o mitologie a viitorului, o proiecţie. Un vis oarecare. Europa de acum nu-ţi convoacă imaginarul, pasiunea, nu scrie o ficţiune, vreun mare roman istoric. N-are legendă, n-are chip, e o ectoplasmă.
       …Problema cu intello-ul local relativ rafinat este că nu există niciunul, în cultura valahă, care să fi depăşit anul 1989. Maximum anul 2000. Te raportezi la ei ca la o vizită la azil. Sunt vreo 6-7 mai proeminenţi, întinşi pe şezlonguri în faţa mării, ca în stabilimentele balneo ale lui Max Blecher, acoperiţi cu o pătură. Poţi râde cu ei, beţi o cafea, fumaţi nişte ţigări de foi, făcându-i curte infirmierei, şi promiţând că vii data viitoare. Ei îţi vorbesc de ‘comunism’, cred că Europa e un ‘club’ în care intri şi respecţi ancilar reguli atent să nu fii zburat afară etc., sunt total în lumea lor. Din 1989 scriu acelaşi articol, aceeaşi carte. Pentru că ai un anumit drag de ei, le surâzi şi îi acoperi cu pătura mai bine.
       E un destin. Nicăieri, nimeni.

       ● Tip, în podcast-ul lui B.E. Ellis: ‘Cum spunea filozoful român E.M. Şaran…’.
       Şaran nu e rău, şi pare să se fixeze. Siran era mai rău. Sioran suna prea franţuzeşte. Şi din păcate îi întreabă uneori pe români de pronunţia corectă, iar aia le iese cu atât mai puţin. Nici Susan Sontag nu ştia cum îl cheamă, îl întreba pe Updike.
       Victoria supremă. Să asişti calm cum varii imbecili internaţionali încearcă cu dicţionarul să-ţi pronunţe numele.

 

 

Reclame

~ de soirs pe 8 aprilie 2019.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s