~

       ● ‘Teoria de gen [gender studies] pregăteşte transumanul, obiectiv final al capitalismului’ (Onfray).
       Toate unificările sunt obiectivele lui. Oriunde auzi un discurs umanist ‘generos’ despre unire, a orice cu orice, de depăşire a diferenţelor şi ‘diviziunilor’ – în spatele lui vei găsi pândind, surâzător, capitalul; toate procesele fuzionale îi netezesc drumul. Capitalul e unicul colonialism legitim al Unului.
       (Trans-umanul, postumanitatea e oare devenirea lui firească. Nu ştiu. Dar teoria de gen nu pregăteşte nimic, habar nu are ce e cu ea. Seamănă cu o grenadă expirată pe care şi-o trec înfioraţi, în grup, din mână în mână.)

       ● Titlul lui A. Finkielkraut: Sinuciderea Notre-Dame-ului: ‘Încercuită de urâţenie, catedrala a vrut să-şi pună capăt zilelor’.
       Articolul (pdf) e bun. Nimic mai mult. (Ce cuvinte…) Toate aceste metafore şi silogisme şi strigăte în deşert. Tragicul lor e că sunt exact ceea ce nu sunt.
       B.E. Ellis: ‘Trăim o epocă absurdă’. Poate. Nu cred că lucrurile vor mai dura mult. Nu ştiu cum, se simte în aerul timpului. Pragul unei schimbări de natură şi magnitudine necunoscute.
       N-o să mai fim mult timp pe acest curs, atâta tot.

       ● Virginie Despentes: ‘Frecventez mulţi oameni născuţi bogaţi şi care n-au trebuit niciodată să-şi calculeze preţul coşului de mărfuri când merg la cumpărături. Ascult ce se spune despre Vestele Galbene şi, în mare, e un dispreţ de clasă înspăimântător. Problema [ar fi] că acest popor francez mărunt nu e realist şi nu-şi administrează bine bugetul. Degeaba vezi muncitori expunându-şi situaţia de zeci de ori, cu extrasele de plată într-o mână şi cu facturile în cealaltă…, bogaţii sunt sincer convinşi că oamenii exegerează, că au preferinţe luxoase, că sunt leneşi. Subînţeles: „Dacă şi-ar administra bugetul la fel de bine ca noi, totul ar merge favorabil. […] Oamenii ăştia simpli, cum le dai 3 euro, îi beau”, există o chestie din asta. Ei cred sincer că cu 2500 de euro pe lună în cuplu şi cu doi copii, dacă eşti prudent şi rămâi modest cu cheltuielile, lucrurile ar trebui să meargă’ („Ouais, on a merdé”, Society magazine, 16-28 mai 2019, p. 24).
       E într-adevăr o chestie fascinantă, am văzut-o la destul de mulţi. Parcă ar avea brusc capete de beton.
       Degeaba le spui că există un sistem piramidal, că 30% trăiesc bine şi 70 rău. Că poţi, dacă eşti ‘harnic’ şi cu mult noroc, să treci din butoiul cu 70 în butoiul cu 30, în această viaţă, dar numai dacă altul îţi ia locul în butoiul de unde te-ai ridicat, şi proporţia din cele două se menţine constantă şi legată cu o relaţie. Pot pricepe orice aceşti oameni. Principiile termodinamicii, paragrafe abstracte de filozofie, legile imuabile ale universului. Dar cea mai tâmpă ceaţă li se lasă pe ochi de cum e vorba de social. Bine, le spui, eşti harnic şi econom, şi puţin cinic şi abil şi înveţi să calci în picioare câţiva oameni, şi reuşeşti să ieşi din sărăcie în cele din urmă: dar ceilalţi? Ar putea ei ieşi dacă ar fi toţi harnici-economi-cinici, vreodată în lume, dacă sistemul e unul de 30-70? A fost vreodată problema una de ‘hărnicie’, de efort personal?… Te privesc intimidaţi, cu ochii în ape. Clipesc, un proces al gândului pare să aibă loc. Acesta se opreşte. Spun o stupiditate, schimbă vorba. E soare. A doua zi, au aceeaşi opinie, crusta capetelor de beton s-a întărit şi adevărul ricoşează şi mai fericit din ea.
       M-am gândit multă vreme că au o conştiinţă vinovată: poate că, inconştient, ştiu, dar nu pot accepta (vina de a trăi pe spatele nereuşitei celor din butoiul 70). Trebuie atunci să-i dispreţuiască. Îşi imaginează un popor de stupizi, leneşi, beţivi, ştirbi, insalubri şi conştiinţa lor se linişteşte: e vorba deci, într-o anumită măsură, de suboameni. Tipi care îmi sunt naturaliter inferiori. Nefiind oameni, eu nu fac rău unor oameni. Deducţie limpede. (Insulta şi deriziunea, aliaţii clasici.)
       Azi nu mai sunt sigur. Pare să fie o complicitate de gând. Pare că ştiu, că au înţeles existenţa sistemului, relaţia fundamentală, fenomenele subsidiare. Ştiu că sunt oligarhie, sistem elitar. Şi că trebuie să drapeze asta în democraţie. Şi unicul lor gând pare să fie acum: cât. Cât anume îi vom putea păcăli.
       De un număr de ani, pare că ştiu, că există o perspectivă în general limpede.

 

 

Reclame

~ de soirs pe 19 mai 2019.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s