~

       ● Onfray: ‘Omul alb va fi o chestie veche, depăşită, şi basta. (…) Demografia face legea şi, într-adevăr, miliardele de chinezi nu sunt contrabalansaţi de numai câteva milioane de europeni… Civilizaţiile, când sunt puternice, sunt brutale. Noi nu mai funcţionăm în brutalitate, şi cu atât mai bine’.
       Cioran pentru francezii din provincie, spre Nord, stânga.

       ● Moartea ultimei ‘lebede’ a lui Capote, Gloria V. Pentru a şterge povara de simplă moştenitoare a unei familii bogate, s-a încercat toată viaţa în arte, din păcate fără un talent. Profil de gâsculiţă, entuziasm perpetuu, genul acela stenic lângă care respiri. Capote a rănit-o destul de tare în Answered prayers, găsind-o, în mare, stupidă.
       Cea mai elegantă dintre ele, profil sufleteşte sublim, Babe Paley, realmente perfectă, s-a stins repede. Lee Radziwill şi Marella Agnelli, în februarie. În ordine inversă, a trăit cel mai mult…

       ● 45% dintre tinerii sub 35 ar vrea să aibă drept de vot doar cetăţenii cu un anume nivel de cunoaştere (în Franţa). Avatar inabil, deghizat, al vechiului sufragiu cenzitar, însă pe cumul pedagogic (un soi de sistem metric al cărţilor citite sau al informaţiilor procesate), tehnic o stupiditate comică, paralogism demontabil şi de un copil de 10 ani în stare să pună nişte întrebări. Ideea e aceeaşi, oprirea săracilor de la vot. Totuşi, nu e mai puţin o noutate. Ni s-a spus mereu că dictaturile sunt produse de lideri, că sunt fenomene de hipertrofie individuală. Dacă n-ar fi fost cele 3 decenii de postcomunism, am fi putut crede. Hitler-stalinizam astfel judecata istorică, plină de Napoleoni ca aleile de azil psihiatric. Or, aceşti ani ne-au fost de ajuns ca să înţelegem – poporul, prin clasa lui ‘de mijloc’ mai ales, în deplină libertate, îşi imploră jugul. Trebuie să fi fost aşa întotdeauna. Nu există ‘Stalini’, nu există ‘Napoleoni’, revelaţie totuşi decisivă…
       Hipsterii sub-millennials sunt prima generaţie reacţionar-elitară, natural oligarhică – şi mândră de a fi. Relativizează libertatea de expresie (hate speech), apoi democraţia. (Aceasta, oricum un relativism moral, de vreme ce numărul determină legitimitatea…) În Occident, sunt prima generaţie de dreapta liberală pură. Arată bine. Umplu cafenelele corporate, sunt disciplinaţi. Vor cere în curând câţiva săraci la rotisor.
       (Fenomen de abrutizare mai pregnant în Est, unde sunt grobieni. Dreaptă neoliberală de grotă; colocvialul preferat e: ‘săracule’ sau ‘sclav’ (Ce faci, sclavule? Mergem undeva diseară?) – Regimul de insultă: bătrâni, inși estompați social, cei vizibil săraci: ‘Sclavul ăla?’.)
       Mai mult decât nazism social sau dispreț de clasă al ţoapelor primei generaţii îmbogăţite, e marca unei clase de burghezi în întregime liberă. Crezuserăm că ‘ura de clasă’ e numai dinspre săraci spre bogaţi (‘mineriade’, varii jacquerii), necum invers. Înfumurarea de privilegiu, fenomen banal de psihologie a elitei, revine totuşi invariabil la câteva decenii. Mai întâi câţiva juisori, hedonişti, nihilişti de paradă; apoi, la intervale date, nişte inşi vor urca pe scenă pentru a anunţa că sunt superiori.
       În general e bine să aperi minorităţile, nu ştii când te poţi trezi în una.

 

 

Reclame

~ de soirs pe 19 iunie 2019.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s