~

        ● Jurnalul Monicăi L. L-am evitat cât am putut (mi-a plăcut numai Unde scurte, cu mulţi ani în urmă). O babilonie de nume, intrigi, situaţii rocamboleşti, meschine sau ridicole, o tragedie specifică, un pic îmbâcsită şi inutilă, ani de zile din colonia românească – toate moarte azi. Prost scris (M.L. strălucea un pic numai în pamflet), dar cu un anume farmec al vremii.
       Şi toată, toată lumea asta a murit. A venit cineva, a înaintat până la tabla neagră şi a şters din câteva mişcări toate numele de pe ea, aruncând buretele. Sute de nume, mii de situaţii, dispărute fără urmă. Au murit, în 2010-20, ultimii, ici-colo 2-3 supravieţuitori. Tot acel univers a făcut implozie.
journalml       Eram pe o stradă în faţa unei cafenele şi parcă citeam despre o colonie de pe Marte. Nu puteai crede că toate astea au dispărut pentru totdeauna, că erau încă vii în urmă cu 40 de ani, că a existat un sistem comunist, că s-a agitat cineva împotriva lui în Occident scriind ‘cronici’ la Free Europe, că toate astea s-au întâmplat cu adevărat pe la sfârşitul sec. XX şi n-aveau într-o zi să mai conteze pentru nimeni. Toate eforturile lor – a menţine un fel de filială în exil a Uniunii Scriitorilor – au fost nule, nu a contat decât căderea Moscovei care a antrenat sfârşitul în Est. Puteau să nu facă nimic 40 de ani – erau tot acolo, căderea comunismului ar fi fost în acelaşi an, aceeaşi lună. Impresia incredibilă de inutilitate, de destine total risipite, fără sens – toţi aceşti oameni ar fi putut fi cineva (îmi amintesc uimirea lui Cioran citind un articol al lui Ierunca, spunând, acest tip ‘ar fi putut să-şi facă un nume la Paris, dar şi-a pierdut vremea cu treburile româneşti’). Toţi, rostogoliţi în uitarea cea mai neagră.
       Tocmai cumpărasem o carte de Bret Easton Ellis (librăria sinistră Shakespeare & Company, kitsch vintage unde de câte ori intri îţi vine să faci glume proaste). Aveau toate astea legătură cu B.E. Ellis? Puteam să-i spun lui Ellis, recent primit triumfal în Franţa, ce a fost acea lume a emigranţilor, că a existat? Îi pot da ceva să ‘citească’ din ea? E neverosimil, toate astea nu există la niciun nivel. Totul e neverosimil. Nici măcar lui Houellebecq, care a fost o dată la Bucureşti, nu poţi să-i explici asta, te priveşte aiurit. Cea mai mare pierdere a fost cea în destine.
       (G.L., care le-a dus urnele acum mulţi ani în cavoul familiei. Când am spus cuiva, a fost atât de impresionat încât i-au dat lacrimile. Gest impecabil într-adevăr, bineînţeles necunoscut etc.)
       Senzaţie de vertij, toată acea lume distrusă de batjocura calmă a timpului, a secundului, într-atât, încât nici n-a existat vreodată. Nu se va scrie ‘romanul comunismului’, nu se va scrie nimic. Se va trage linie şi se va începe după, cu alineat de la capăt. Toate astea au murit odată cu morţii care le-au trăit.

        ● Un comentator: ´Disident în ochii regimului comunist, N.M. s-a refugiat în USA…´.
       N-am mai citit.

        ● 12% dintre englezi mai sunt azi afiliaţi Bisericii anglicane (Church of England); faţă de acum un deceniu, mai puţin de jumătate. All is fine and dandy.

 

 

_

Reclame

~ de soirs pe 14 iulie 2019.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s