~

       ● Dezonoarea supremă: să-i numeşti pe migranţi ‘refugiaţi’.
       Nici în lunile inflamate ale războaielor tip Siria numărul refugiaţilor nu era mai mare de 10% din cel total al migranţilor. Dar azi, când sunt mult sub 1%, a-i numi ‘refugiaţi’ pe migranţii economici banali, cu mii de euro în buzunar, telefoane mobile şi haine sport, în căutarea unei vieţi mai prospere pe coasta europeană, care la vederea unei bărci occidentale îneacă motorul bărcii proprii pentru a fi salvaţi conform dreptului maritim şi legilor nescrise ale mării – e cu adevărat a-ţi bate joc de istoria cuvântului ‘refugiat’, de armeni, de evrei, de estici comunizaţi, de umanism şi umanitate. Un globalist cinic poate face asta, el produce amalgamul cu un surâs subţire – ştie ce spune, ştie că e fake şi îi ia ostatici pe migranţi în argumentul său.
       Popoarele? Amănuntul că popoarele nu au fost întrebate niciodată în Occident asupra problemei (încă din 1974, de la trucul ‘regrupării familiale’), de teamă că vor fi împotrivă? Democraţia? Well. Dacă la ‘Vreţi să primiţi migranţi?’ nu poate exista decât un singur chestionar, un singur răspuns şi o singură căsuţă de bifat în el, la ce bun într-adevăr să mai pui întrebarea.

       ● În semieşecul MeToo a fost o curioasă bătălie între două tipuri de stânga, stânga dură (progresistă şi câţiva radicali) şi cea soft (liberală). Stânga dură spunea, pe scurt, e în regulă dacă un număr de bărbaţi nevinovaţi sunt sacrificaţi, dacă asta trebuie pentru a îngenunchea în cele din urmă patriarhatul. Vezi violurile imaginare din campusuri. Stânga soft a obiectat, okay, vrem să vedem o schimbare în societate, dar dacă ţinem să introducem aşa ceva în mainstream, trebuie s-o facem clasic, prin prezumţia de nevinovăţie, diferenţe de grad (o mână pusă pe genunchi nu e acelaşi lucru cu violul lui Weinstein), probe, judecată rece.
       Semieşecul a venit din timorarea moderaţilor în a-i opri pe duri. O agendă radicală e atât de impresionantă, emoţional, încât nimeni din tabăra ta nu are curajul s-o tempereze fără a trece drept inamic. ‘Da, dar…’ – nu are ce căuta în câmpul ideilor pure. Eşti în toleranţă-zero. Asta îţi conferă un asemenea ascendent moral, încât tot restul păleşte prin comparaţie. Dar, cu timpul, vezi că eşti un exaltat, că se face gol în jurul tău şi că, din cercul de necondiţionali care ţi-au rămas aproape, există o asemenea calitate umană, încât n-ai putea selecta câţiva să-ţi ţină câinele de lesă până te întorci din parcare.

       ● Un tip, catolic: singurii oameni care-l iubesc pe actualul papă sunt necatolicii.
       Într-adevăr, e ciudat cât îl adoră cei care nu dau doi bani pe religie sau pe catolici. (Şi e comic, preia spăşit clişeele ideologiei dominante fără să ştie uneori ce spune. A declarat recent că populismul şi suveranismul sunt cele mai rele lucruri, la care trebuie să renunţăm. Adică după ‘vox populi vox Dei’. Şi un suveran pontif care e împotriva suveranismului, ce psihanaliză. Reuşite drăgălaşe din categoria asta.)

 

 

_

~ de soirs pe 24 august 2019.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s