~

       ● În 1938, Nobelul e acordat insipidei Pearl Buck, în locul Virginiei Woolf. Azi, instituţia regretă, pe site-ul ei, alegerea etc.
       N-aş fi recunoscut-o niciodată. Dacă Nobelul ar fi fost un individ în eroare, da, ar fi trebuit s-o admită. Ca instituţie, niciodată. Te flagelezi în faţa oglinzii, după uşi închise, concediezi oameni, strigi, îţi frângi mâinile şi apoi repari – fără să transpară în afară umbra unui regret. Altminteri, dacă sunt asemeni oamenilor, instituţiile nu valorează nimic. Ţările – antropomorfizate, psihologizate, puse să plângă şi să regrete ca femeile bocitoare – nu valorează nimic.
       Identitatea instituţii-persoane e una dintre calamităţile dizgraţioase de azi.

       ● Attali: ‘Căderea Zidului Berlinului este o anecdotă fără importanţă’ (Le Point).
       Aşa vom ajunge. Aşa se va scrie. Peste 50, peste 100 de ani. Vor conta altele: înfiinţarea confederaţiei Europei de către doi bancheri şi trei contabili, debutul războiului cu China sau cu Islamul, nouă explorare a spaţiului etc. Ultima problemă, printre filele cărţii, la notele de subsol, va fi cum s-a purtat nu ştiu cine, nu ştiu când, când era o încurcătură pe lume.
       Suntem, în materie de obsesie ‘istorică’, naivi încă. Am fost totdeauna sigur că suferinţele şi toată zbaterea, în balansul final, nu vor conta. Că e ceva straniu nesănătos acolo şi că nu merită să te pierzi cu viaţa, cu gândurile, cu proiectele sau creaţia în ceva pământesc care nu va fi avut nicio dimensiune umană reală.

       ● ‘Până la urmă, toate mormintele ajung nevizitate’ (butadă americană recentă).

 

 

~ de soirs pe 11 noiembrie 2019.

Un răspuns to “~”

  1. “Nimic nu e ireparabil.” (sic) – primul punct.
    Până la urmă, prea ocupă spațiu, când am putea construi un Mall (sic). – ultimul.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s