~

       ● Ne-ruşinarea elitei, fără de margini. În propriu: nu există margine de insolenţă şi dispreţ pe care ea să nu o poată trece. Înţeleg chiar şi regimurile revoluţionare sau tiranice care au folosit noţiuni ca ‘eradicare’, ‘distrugere’ în ce priveşte elita. De 200 de ani, de când se întâmplă ici şi colo asta, căci în rest a avut milenii de impunitate totală. Mergea chiar până la a reduce populaţia prin înfometare, a încercat totul.
       Hybris-ul dominaţiei are o singură proprietate, aceea de a nu se putea opri. E salt într-un abis. Nu există conştientizare şi recul, limite autoimpuse, mergi până când eşti oprit. Ca în jocul de ruletă, atâta timp cât câştigi nu te ridici de la masă. Limita nu poate veni decât din exterior, cu caracter punitiv, şi ea nu e niciodată etică, interioară. Elita e un mister.

       ● Lumea mediocrităţii.
       Deşertul de tipi care se chinuie să fie ceva pentru că nu sunt cineva. Imensa suferinţă.

       ● Citit articolul lui B.-H. Lévy despre întâlnirea cu V. Orban. Ambivalent. Admite că nu e un ‘dictator’ etc., ca în jargonul pop-media, că e vechiul tip dintotdeauna etc., dar… e mefient. Îmbătrânit, obosit, omul pare schimbat. Rezervă, un fel de timiditate, figură tristă, o sinceritate dezarmantă. (Aflând că BHL e prieten cu Soros, l-a întrebat sincer şi intimidat ce mai face, şi-a amintit de timpurile când îi era bursier. Niciun cuvânt despre contencios. Întrebat dacă are să-i transmită un mesaj, i-a urat însufleţit sănătate…) Nu se poartă prea bine nici cu stânga din Ungaria, din câte ştiu. Improvizaţia cu ‘iliberalismul’ nu e teoretizată serios, a fost lăsată în aer. (Ce voia să spună prin ‘democraţia iliberală’ e: democraţia à l’ancienne, clasică, de acum câteva decenii, democraţia dintotdeauna, nu cea condusă după Războiul rece de neoliberalism plus asociaţiile. Nu un imperativ economic elitar (graniţe deschise etc.) care să preemineze asupra votului propriu-zis. Dar nu explică nimic.)
       Şansa Visegrád, sau post-Visegrád, ieşirea României din fundătura estică, locul unde nu s-a întâmplat nimic. Imperativă. O alianţă a Centrului european federator. Refacerea Europei Centrale – nu doar evocarea fantomei culturale a Mitteleuropei -, crearea unui Pol solid în Uniune, marea ei cotitură şi şansă europeană pentru a ieşi din minoratul Estului întunecat. Al Estului nicăieri. Dar nu e limpede nici ce se oferă, nici seriozitatea maghiarilor, fiindcă nu au mijloacele nici anvergura. După ruşi, sunt cei mai buni şi mai fideli duşmani ai noştri… Trebuie să oferi ceva mai explicit – date, structuri, întâlniri, foaie de parcurs – cu atare premise. Un banchet inaugural…

 

 

~ de soirs pe 19 decembrie 2019.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s