~

       ● Agamben vede ‘inventarea unei epidemii’. Zizek nu se simte chiar grozav, Sloto e în sub-delir foucauldian, Habermas tace nonagenar şi cel puţin nu ne spune că virusul poate fi conjurat prin comunicare şi ineptul ‘patriotism constituţional’. Printre gânditorii momentului, par cele patru personaje, Dorothy, Sperietoarea, Omul de tinichea şi Leul Fricos, cântând şi îndepărtându-se la braţ, în timp ce saltă de pe un picior pe altul, pe o cărare şerpuindă: ‘We’re off to see the wizard,/ The wonderful wizard of Oz’.
       Floarea gândirii momentului se întâlneşte cu galeria şefilor politici.
       Avem noroc, cel puţin totul va muri definitiv. Se va spune ‘înainte de coronavirus’ cum s-a spus ‘înaintea erei noastre’. Cu adevărat noroc. E atât de rar să fii martor la naşterea unei epoci.

       ● Reglarea de conturi la ieşirea din claustrare. Şefii politici simt că oamenii sunt furioşi şi că, la ieşire, va fi un mic măcel politic. Şi pe cei buni, care au fost la înălţime, vom vrea să-i îndepărtăm, numai să nu le mai vedem figurile. Ei o ştiu foarte bine. Conjuncţia furiilor şi recunoştinţelor.

       ● Umerii înguşti ai vremii noastre.

 

 

=

~ de soirs pe 8 aprilie 2020.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s