~

       ● De prin anii ’80, media nu mai e contraputerea (critică), ci a devenit puterea. Sunt noii preoţi ai religiei dominante a elitei – globalism, liberalism, minoritarism, ecologism. Sermonizează opozţia, excomunică ereticii şi rebelii, păstrează puritatea credinţei, ţin lecţii populaţiei explicându-i că nu e – şi de ce nu e – bine ce gândeşte.
       Pe internet, oamenii se pot elibera vag de magisteriul media. Cea care cere în fiecare zi ca internetul să fie cenzurat e deci media clasică.
       A mai existat asta o dată: apariţia tiparului. Oamenii nu puteau şti ce se afla scris în Biblie, preoţii erau cei care livrau informaţia. Când apare imprimeria, scrierile se liberalizează, fiecare poate avea în mână o Biblie şi preoţii iau foc indignaţi că şi-au pierdut auctoritas-ul – urmează curentele reformiste, războaie religioase decenii bune etc.
       Apostolii de azi ai adevărului, sinodul Media, tremură de indignare, dar sunt mai ales destabilizaţi. Se întreabă dacă ăsta e viitorul. Rolul lor de mari preoţi e contestat. Au pentru întâia dată un concurent, sunt în pericol să piardă primatul dogmei. Ştiutorii nu suportă emanciparea mulţimii, şi numesc tot ce nu sunt ei cu insulte şi noţiuni-stigmat – azi, ele sunt: fake news, ‘diviziune’, complotism, ‘populism’ etc. Evident că există complotisme, fake news, dar la nivel sistematic insignifiant, afectând mereu mulţimile până la un plafon de sticlă. Atribuindu-le un caracter general şi bombastic, ascund adevărul hipertrofiind. Diviziunea e normalitatea însăşi (orice preşedinte sau şef politic adevărat, tip de Gaulle etc., divizează drastic şi creează un clivaj pe toate temele mari), uniunea e o catastrofă. Iar populismul – cu variantele: electoralism, democratură, plebeianism, ohlocraţie etc. cu care elitele numesc clasele populare şi marginale – nu e vizat decât ca nume pur şi simplu al democraţiei – puterea poporului -, contorsionat abil în insultă.
       Evident, internetul e o pubelă; dar nu e numai asta.
       Penibila încleştare a momentului etc.

       ● Alec Baldwin, îngrijorat că tot ce făcea New Yorkul să fie un loc special va fi, acum, asociat cu răspândirea bolilor: densitatea de populaţie, spaţii comune – teatre, muzee, baruri -, locurile vibrante, vii, care dădeau farmecul urban. Nu doar la epidemia curentă, dar pe viitor, se va spune, se va gândi: a, oraşul acela plin de imigranţi şi unde poţi să te îmbolnăveşti… B. mai are o casă în Long Island, cu grădină, se poate destinde acolo, dar când se întoarce în Manhattan e în spleen. La fel pentru Paris etc. Urbanitatea – ideea de densitate umană -, devenită o problemă. Pentru Cioran, Franţa se defineşte prin conversaţie şi prin stomac. Două abilităţi retrase acum scurt.
       Toate astea vor trece; dacă totul merge bine. În doi ani vom râde etc.
       Dar teama s-a asimilat subtil în metabolismul urbanităţii. Circulaţia e liberă de vreo săptămână-două, iar străzile abia sunt 20% populate. O ezitare, retractilitate, derută. Au ieşit la termenul ştiut. Oamenii au reintrat în case fără să le spună nimeni.

       ● Tipi care cred că Isus se scrie cu ‘doi de i’, deoarece aşa se scrie în… greacă.
       N-avem noroc. Nu putem ieşi din grotesc, e destinul nostru.
       Oare totul va fi de mâna a doua. Ever.

 

 

~ de soirs pe 30 mai 2020.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s