~

       ● Prima ‘religie’ în America începe să fie cea a necredincioşilor. Basculare antropologică în această ţară definită de ‘In God we trust’, sfârşit al Americii tocquevilliene. Europenizare tacită. Protestantismul scade, catolicismul e în creştere (mexicanii), dar în general lucrurile se duc în jos.
       Curios cât de repede s-a întâmplat totul.

       ● Când era mic, învăţătoarea i-a scris lui B. pe fişa şcolară: ‘poate mai mult’.
       Vorbele, summa critică a vieţii lui, l-au urmărit tot timpul, i s-au părut cea mai întemeiată întâmpinare făcută scrisului său, vieţii, destinului şi n-a mai scăpat niciodată de percutanţa lor ciudată. Când bea puţin sau ia o linie de cocaină, începe, timid: ‘Când eram mic…’.

       ● Revoluţia culturală din America nu e maoistă. Se spun naivităţi dezarmante. E o revoluţie culturală pur elitaristă. Elita conduce prin ridicarea minorităţilor, împotriva claselor populare cu revendicări sociale. Societalul împotriva socialului – e marele truc. Stânga nu mai există: doar ‘progresismul’ (stânga societală). Clasele populare nu mai există – în media, nicăieri -, muncitorimea nu mai există, revendicările sociale (salarii, condiţii de muncă, de trai, viitor etc.) s-au evaporat ca prin minune, paradisurile fiscale, noile achiziţii de insule, glosele din Forbes nu preocupă şi nu mai întrunesc dezacordul nimănui. Totul e minoritarism civic: drepturi civice, nu sociale. Niciodată sociale.
       Elita are strategia asta de 40 de ani, inspirându-se dintr-o deviaţie bizară a Frankfurter Schule: îţi aşează în faţă draperia minoritaristă – încurajând orice naraţune de revoltă specifică, negri, femei, genders, universităţi etc. – şi, îndărătul ei, se îmbogăţeşte seren. E o linişte pe care n-a mai avut-o de mult: ca prin miracol, nimeni nu mai vorbeşte despre ea… Cum deţine 95% din media (la propriu), poate face asta simplu. Se vor vedea albi căzuţi în genunchi, cerând-şi iertare că sunt albi şi ‘renunţând’ la privilegiul de a fi alb. Nu şi bogaţi cerându-şi iertare şi abdicând de la privilegii. Vreodată. Subiectul nu există. Căci nu e acel tip de revoluţie culturală…
       Black Blocs şi Antifa se înşeală lăsându-şi spontaneităţile finanţate de elită. Se vede că sparg şi apoi se dau graţios la o parte din faţa vitrinei, lăsându-i pe alţii să fure, că nu iau niciun televizor sau parfum scump de acolo: pe toate le au acasă… Taxa lor la universitate pe 4 ani, plătită de părinţi, costă cât tot magazinul. N-ar trebui să arboreze măşti pe faţă, ci Ţipătul lui Munch. Căci cât timp se va vorbi despre minorităţi în societate nu se va vorbi, nicio secundă, despre capital.
       Elita îşi cumpără, în aceşti ani, ceea ce n-a avut niciodată, o conştiinţă: sprijină emanciparea semenilor. Companiile, titanii Tech, media, toată lumea bună.
       Lucrurile arată ca în titlul piesei lui Sartre, Târfa cu respect. E dificil să fii târfă şi să pretinzi respect în acelaşi timp, ele sunt posibile dar nu le poţi avea simultan: dacă te prostituezi e pentru că deteşti ‘respectul’ convenţional, iar dacă eşti respect (lege morală) nu eşti târfă. E o contradicţie în termeni. O contradicţie în termeni este elita cu o conştiinţă socială. În general când le doreşti existenţial pe amândouă, şi hoţia şi onoarea – şi untul şi banii de unt, cum spun francezii -, să joci în viaţă pe ambele tablouri, planul material şi cel moral, acela e nivelul chutzpah al neruşinării, dar şi încununarea abilităţii supreme. E foarte greu de atins. Elita a încercat asta 1000 de ani, fuzionând cu religia şi statul. Apoi au venit revoluţiile. Nu s-a simţit niciodată bine cu ea însăşi, în ultimele 3 secole, doborâtă de remuşcări, când citea o teorie economică din care rezulta că trăieşte din plusvaloarea altora. Acum – au înţeles. Cât timp se vorbeşte despre minorităţi, ei scapă. E cea mai mare descoperire istorică a clasei lor. A vieţii lor.
       E pentru prima dată când spiritul elitei dansează. Iată-i şi cu bani, şi morali. Iahturile plutesc divin. Jet-urile private sunt în hangare. Copiii de bogaţi ies din universităţi ‘woke’ şi îşi încasează moştenirea de miliarde. În acelaşi timp. Pentru prima oară fără remuşcare pentru urmaşi. Pentru prima oară – în toată istoria. Conacele cu colonade albe strălucesc în zone protejate, cu bariere şi poliţie proprie, răspunzând într-un ţărm de ocean. Orice punct al lumii este tangibil. Orice este; orice poate să fie. E sublim.
       E paradisul.

 

 

~ de soirs pe 6 iunie 2020.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s