~

        Mic excurs pentru starea de lucruri.
       Cred că islamo-stângismul (joncţiunea islamo-stângistă), alianţa unei anume stângi cu islamul au fost teoretizate prima dată prin ’85 de Chris Harman, un troţkist sau post-troţkist englez – conducea o facţiune minusculă (după ruptura din Internaţionala a IV-a troţkiştii erau ei înşişi o facţiune minoră, deci nivelul era de la minuscul la microscopic). Într-un articol de 20 de pagini dezvoltat mai târziu (Profetul şi proletariatul), el afirmă că, parţial şi în anumite condiţii, comuniştii revoluţionari pot face alianţă cu islamul. Ideea era simplă. Clasa muncitoare a dezamăgit, s-a aliat cu capitalul, s-a îmburghezit cu proprietăţi, maşini şi vacanţe, a abandonat conştiinţa revoluţionară şi ideea revoluţiei – deci trebuie s-o părăsim şi să ne aliem acum cu musulmanii, care sunt noii proletari, pe care trebuie să-i încurajăm să distrugă Capitalul. Sunt obscurantişti religioşi, dar sunt şi proletari care nu se cunosc şi pe care trebuie să-i aducem la lumina adevărului etc.
       De unde, prin dialectică şi lungi convoluţii, iubirea de azi pentru imigrantul arabo-musulman etc., parţial în clasa politică şi total în clasa mediatică. Iubirea şi apărarea necondiţionată pot părea iraţionale (tipi care a doua zi după 11 septembrie se întrebau dacă Turnurile gemene nu erau totuşi un simbol cam arogant, care după atacurile de la Paris întrebau inocent dacă nu exagerăm cu libertatea presei etc.), e un întreg versant retoric coerent, sistematic şi inexplicabil în afara acestei poziţii. Uniunea sacră, obiectivă, dintre burghezi, bogaţi şi suprabogaţi – care iubesc imigrantul ca noul serv – şi aceşti islamo-stângişti e inexplicabilă altfel, în mod normal un comunist n-are ce discuta cu micul Soros şi organizaţiile lui, Buffet, astronautul Bezos etc., le scuipă în faţă. Alianţa e însă obiectivă, corespund şi scopul şi mijloacele, şi deci viabilă şi fluent funcţională. În mod normal, un socialist şi un bogat n-au ce să-şi spună, finalmente unul doreşte moartea celuilalt (bogatul, dacă e socialist, doreşte sinuciderea clasei sale). Ei nu pot avea, pe un platou de televiziune, acelaşi discurs şi interes istoric, e perfect absurd şi nu s-a petrecut niciodată în istorie, leul nu stă aşezat cu căpriorul alături pe aceeaşi pajişte. Ce vedem în mod curent, în toată media, e azi rezultatul acestei alianţe nepremeditate, obiective – bogaţi, mass-media, intellos -, omogene (rezumând: minoritarism, oligarhie – denunţarea democraţiei ca populism -, ecologism, globalism), refren comun azi oricărui intello, oricărut tip din Silicon Valley şi oricărui bogat moştenitor al unei familii, oameni care nu s-ar fi întâlnit nicicum, nicăieri. E parte din spiritul timpului, dă cultura dominantă, sens Gramsci, şi poartă 95% din discursul public. Luând jurnalele mari, orice revistă de azi tratând despre orice în câmpul ştiinţelor umane, redactorii recită de dimineaţă până seara un singur lucru şi au aceleaşi opinii cu cititorii de Forbes şi proprietarii de case din Monte Carlo, ceea ce, raţional, prin telos, praxis şi în afara alianţei obiective, ar fi fost o omogenitate inexplicabilă.
       Lucrurile astea sunt perfect minore în contextul impasului uman general, fiindcă suntem în pragul necunoscutului în atâtea privinţe şi loviturile vor veni, probabil, oblic şi misterios. E speranţa scepticilor, cel puţin, una pe termen lung. Pe termen lung, vorba lui Keynes, când vom fi cu toţii morţi.
 
 
 
 

~ de soirs pe 15 septembrie 2021.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s