~

        Beigbeder, art. vechi: ‘De ce citesc? (…)
        Citesc fiindcă viaţa nu mi-e de ajuns (cum spunea Pessoa).
        Citesc ca să nu le spun prostii femeilor.
        Citesc ca să nu mă uit la [serialul tv] Secret Story.               
        Citesc ca să fiu în altă parte.
        Citesc ca să devin tu.
        Citesc fiindcă e singura activitate din lume care-ţi permite să fii în acelaşi timp singur şi însoţit.
        Citesc ca să mă mut în capul lui Montaigne.
        Citesc fiindcă Flaubert îmi vorbeşte de melancolia pacheboturilor.
        Citesc aşa cum scria Gide Paludes: ca să-mi explice alţii de ce citesc.
        Uite: citesc pentru că Montaigne, Flaubert şi Gide mă învaţă cine sunt.
        Citesc fiindcă e o şansă să ai interlocutori aşa de în vârstă: Montaigne 477 de ani, Flaubert 189 de ani, Gide 141.
        Citesc pentru a-i asculta pe morţi. (…)
        Citesc pentru a ieşi din casă, fără să ies.
        Dar citesc şi pentru a-i auzi pe vii.
        Citesc pentru ca Pierre Ducrozet să-şi înceapă romanul cu frazele astea două: ‘Stăteam şi mă uitam cum îmi creşte părul. Soarele începea să mă scoată din sărite serios, şi ploaia la fel’.
        Citesc pentru că Mathieu Terence ţine la cuvântul ‘penumbră’. (…)
        Citesc ca să nu îmbătrânesc.
        Citesc ca să evadez din societate, ca şi din mine însumi.
        Citesc ca să fiu liber.
        Citesc pentru a nu fi deranjat.
        Citesc pentru a nu răspunde la telefon.
        Citesc pentru a nu mai fi aici, ci acolo.
        Citesc fără motiv. Citesc ca să citesc’.
        Nu e prea rău. Mai ales că el citeşte pentru a scrie. Dintre toate, cea mai tulburătoare e: ‘pentru a-i asculta pe morţi’. E-adevărat că e cazul să n-avem impresia aia ciudată că suntem singuri pe lume. Alţi tipi au mai trecut pe aici. Nu ştiau ce e un ‘telefon portabil’, dar au păţit cam aceleaşi lucruri şi au surâs, păreau să aibă un fel de înţelepciune. O solidaritate ciudată cu Timpul se dezvoltă, de parcă toţi zâmbim de undeva şi ne facem semn: uite, chestia asta e colectivă. Uite, am trăit. Citim ca să luăm o pastilă amară. Şi: ‘citesc ca să fiu în altă parte’. În altă parte şi altă dată şi aici, desigur.
        Dar nu e numai pentru a găsi o confirmare. Cu observaţia colosală a lui Fran Lebowitz (documentarul lui Scorsese), ‘O carte nu e o oglindă, o carte e o fereastră’. Cititul întreprins pentru a te confirma, pentru a vedea şi la alţii defectele şi întâmplările tale (şi la G.L. am văzut lăudată viziunea asta, lectura ca oglindă şi alint tautologic, bleah, de neînţeles) e cititul frustratului, al meschinului, al minoratului care imploră mângâiere şi un dublu. E o neînţelegere totală.
        Lectura adevărată, mare, te scoate din tine.
 
 
 
 

~ de soirs pe 27 octombrie 2021.

Un răspuns to “~”

  1. Ha! Ăstea-s fandoseli domnești. În copilărie citeam ca să nu fiu pus la muncă.
    – Unde-i copchilu’ ăla?
    – Lasă-l că citește…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s