~
Ducele de Windsor i-a spus lui Vidal (l-a vizitat la vila din Bois de Boulogne) că se afla acolo când părinţii lui au refuzat să-l ajute pe Nicolae al II-lea.
‘”Eram acolo”, mi-a spus ducele, pe un ton oarecum de suspans. „În Rusia?” am întrebat. (…) „Nu. Nu.” Ducele era iritat. „Am fost acolo la micul dejun. Da. Cu regele… şi regina. Doar noi trei. Şi deodată intră un ofiţer de cavalerie. Adică, era micul dejun, pentru numele lui Dumnezeu. (…) Ceva ce nu se face, ştii, niciodată. Regele era furios, dar bărbatul s-a dus direct la el cu un bilet, pe care el l-a citit şi i l-a dat mamei, şi ea l-a citit şi i l-a dat înapoi şi a spus, ‘Nu’. Regele i l-a dat înapoi ofiţerului şi a spus, ‘Nu’. Mai târziu în ziua aceea am întrebat-o pe mama despre ce a fost vorba şi mi-a zis că guvernul era dispus să trimită o navă ca să-l salveze pe ţar şi pe familia lui, dar ea n-a crezut că ar fi bine pentru noi să-i avem în Anglia, şi atunci bolşevicii i-au împuşcat pe toţi.”‘ (Palimpsest, p. 224.)
Nu ştiu dacă englezii ar fi reuşit să-l salveze pe ţar, Lenin ar fi băgat poate de seamă, aveau deja agenţi peste tot. Dar ar fi încercat – şi ar fi putut fi o reuşită totală sau parţială, ar fi salvat câţiva. Ar fi rămas oricum în istorie încercarea. Dar e semnificativ ce face o ‘familie regală’ – atunci când spune acest Nu, George al V-lea e ‘văr’ al ţarului etc.
Câţi nu vor fi spus Nu şi pentru Mihai în România, Victor Emmanuel în Italia, Constantin în Grecia, Simeon în Bulgaria etc., când în Europa Centrală s-au rostogolit piesele de domino. Dacă reuşiţi să ajungeţi în Vest şi semnaţi nişte foi de abdicare, vă vom da undeva o vilă discretă şi o rentă. Dacă nu, sunteţi singuri. Nişte Nu-uri sobre s-au auzit în nişte palate, la dineuri sau la micul dejun; istoria şi-a urmat, cum se spune, cursul.
–
soirs 