absenţa Estului în literatură

        ‘Nici măcar o singură carte valabilă nu a apărut în lume în aceşti ultimi ani’ (Pietro Citati, El País, 31 ian. 2018).
        După ce afirmă în primă instanţă că e pesimist în judecata asta, în a doua instanţă toţi îi dau dreptate. Cu un fel de oftat. Ca şi când toţi am şti, în fond, să detectăm perfect starea de fapt a lucrurilor, şi totuşi am considera oarecum o impietate să mergem până la capăt în adevăr, în carnea adevărului.
        E relativ fascinant.

        Ce mă nedumereşte în privinţa Estului e absenţa unei voci autentice a sa. Treizeci de ani de libertate, treizeci de ani nu sunt totuşi o plimbare. De ce nu a apărut nicio gândire originală şi de primă mână în Est; o literatură mare? Nu despre comunism – despre orice. De ce nu au apărut scriitori cu adevărat mari aici, vreau să spun, pornind de la alonja Houellebecq? Dramaturgi – din nou, cu adevărat mari, categoria Tennessee Williams (de ce ne-am mulţumi cu mai puţin, mai puţin e o formă de nimic) – care să fi ţâşnit din cultura Estului?
        Nu mă gândesc numai la Balcan: la întreaga Europă Centrală.
        Ce e cu penumbra asta? Băltirea, sleiala comunistă a atrofiat aici spiritele? Spaţiul ăsta geografic relativ larg, zonă-tampon între Rusia şi Occident, şi pe care cândva s-a clădit un imperiu, dispune de o demografie totuşi remarcabilă. Toate condiţiile ar fi întrunite. Cu toate astea, nu există. Nicio direcţie ideatică originală, niciun grup însemnat care să producă vreun seism în literele contemporane. Un ‘suntem aici’.
        În Occident se trăieşte extraordinar; în oraşele perfecte, de carte poştală, ideale pentru muribunzi şi copii, pulsează o singurătate atroce. Tot Occidentul e lovit de o melancolie de sfârşit de lume. Şi ştiu că vor fi ‘înlocuiţi’ de politica imigraţionistă a elitelor globaliste, se tem, se tem şi totodată acceptă… Am fi avut şansa, de aici, să dăm seamă de altceva, de un nou sentiment al lumii. Sentimentul ăsta n-a existat aici 150 de ani, în condiţii într-atât de dificile, prea bine. Dar nici după o respiraţie liberă de treizeci de ani?…
        De ce nu s-a născut o sensibilitate literară a Estului european, a acestei părţi de lume, capabilă să treacă, eclatant şi copleşitor, în Weltliteratur?
        Încă o enigmă deprimantă a timpului.

Reclame