anacronism: Trecutul cel rău

        Onfray, vorbind de ‘misoginia’ lui Freud, e în judecata anacronică. În vremea lui, cu moravurile epocii, era Freud un misogin? Absolut nu. Ar fi un misogin azi, cu aceleaşi acte şi idei? Absolut că da – numai că Freud n-ar fi fost azi acelaşi… Un tip cu abilitatea şi deschiderea lui ar fi fost adaptat moravurilor contemporane. Mai ales în judecata morală trebuie să te fereşti de anacronisme căutând obsesiv, în trecut, cutare autor rasist, sexist etc., ca şi când lucrul ar avea vreun sens. Comiţi eroarea de a vorbi despre trecut din punctul de vedere al viitorului; dar e mai ales o incongruenţă sufletească: le retragi posibilitatea de a fi fost virtual altcineva, într-o altă lume.
       Cred că până şi Hitler l-ar fi considerat, azi, pe Hitler de atunci un imbecil şi un ins complet mărginit. Poate ar fi fost chiar un cuminte activist politically correct printre studenţii de la Belle arte… E evident că un stăpân de sclavi din XIX n-ar mai avea, născut azi, dorinţa de a deţine sclavi. Răstorni degeaba de pe soclu statuia unui tip care a făcut răul în vremea sa: astăzi, nu numai că n-ar fi fost acelaşi, dar e probabil că l-ar fi dispreţuit total pe avatarul lui din trecut. Aşadar, ce răstorni de pe soclu?
       Nu ştim cine suntem, fiindcă nu suntem un în-sine, o esenţă – oroare de identitate care nu e adesea înţeleasă. Am vrea să fim altceva decât produsul epocii noastre, o stihie imuabilă, o esenţă, pretutindeni la fel, pe vremea romanilor şi a francezilor post-Revoluţie, dar hrănim o iluzie pioasă. ‘Eu unul n-aş fi ucis niciodată’, ‘n-aş fi violat’, ‘torturat’, ‘persecutat evrei’, ‘ars pe rug vrăjitoare’, ‘în ’39 n-aş fi fost legionar, nici în ’48 comunist’ – sunt cele mai înduioşător absurde afirmaţii care pot fi produse. Cine poate şti cine ai fi fost? Inteligenţa nu se distribuie geografic sau istoric, nu suntem mai străluciţi şi mai abili pentru că ne-am născut în altă parte sau mai târziu. Conştiinţa însă da, e determinată, o clonă, e pedagogia pe care epoca, semenii o fac cu fiinţa ta istorică. Poţi doar să speri că n-ai fi fost un asasin şi, evocând în sinea ta posibilitatea, să tremuri sorbind dintr-un pahar de cocteil, făcându-ţi o mică cruce cu vârful limbii ca să conjuri soarta. Nu poţi însă şti…