biografic

        Despre un tip excepţional, singurul lucru pe care vrem cu adevărat să-l aflăm este că e la fel ca noi. Paradoxul, bizar, e şi cel mai comun. Dacă un ţăran aude în tren numele Kant, te întreabă dacă era căsătorit, dacă avea copii şi cât a trăit. Tragerea spre biologic, spre omne animal. El spune: care sunt trăsăturile prin care acel tip era, în fond, asemănător mie? Enumeră-mi te rog câteva: începe de la defecare, corp, soţie, copii. E ciudat, pentru că el a fost Kant tocmai prin ceea ce nu avea asemănător cu noi. Întrebând aşa, tu nu vrei să afli nimic.
        Asta e informaţia.
        ‘Mărturisirile’, falsul biografic cu ‘dezvăluiri’, utilitatea falsă a cronicii intimiste.

c-v

*

        Tony Curtis şi-a publicat ‘memoriile’. La pagina 56 afli că s-a culcat cu Marilyn, înainte de turnajul la ‘Some like it hot’, că ea întârzia constant şi lăsa echipa de filmare să aştepte cu orele înainte de a ieşi din cabină, că trăgea câte 60 de duble şi toată echipa abia se abţinea s-o strângă de gât: ‘Ca să o faci să joace, era ca şi cum ţi-ai smulge un dinte’.
        În acest gen livresc, câştigătorii sunt cei cu longevitate mai mare, sau cu indecenţa de a nu se sinucide la timp. Aşteaptă, făcând o alianţă cu timpul, să-i strivească pe ceilalţi, morţi deja, cu toată greutatea trupurilor lor bătrâne. Un fel de ‘cine rămâne ultimul câştigă’, impunând versiunea finală a unui întreg mănunchi de vieţi. Ai impresia, cu o vorbă a lui Heidegger, că nu mai ai în faţă decât oameni care îşi ascut cuţitele, când n-a mai rămas nimic de tăiat. Biografismul are rezultat zero, e mai mult ca oricând un gen pornografic deghizat, pur voyeurism al câştigătorilor. Dacă am declara-o limpede şi am renunţa la travestiul epistemic, cel puţin lucrul ar spori considerabil vânzările, după aşezarea cărţilor în rafturile cu eticheta specifică.

Reclame