câinii războiului

        Habar nu am dacă e bună sau nu decizia americană de a reduce din intervenţionism, retrăgându-şi armate dintr-o ţară sau alta.
       M-a frapat, însă, calitatea celor care au protestat. Numai intellos categoria BHL, tipi care nu au fost – fizic – niciodată în viaţa lor într-o încăierare. Din genul celor care, dacă li se dădea din eroare o palmă, dormeau două ore, cei mai slăbuţi, mai ataşanţi şi mai fricoşi de pe strada lor sau din curtea şcolii, cu o copilărie dezastruoasă, genul urâţel şi plăpând care conta să atragă fetele prin glume, suspine şi vulnerabilitate sufletească.
       Ei au fost în acele zile, în articole, pe platouri tv, câinii războiului.
       Mă gândesc la Nietzsche, fizic o ruină, exaltând Supraomul; la Goebbels, bietul estropiat care visa numai lovituri de forţă…
       Viziunea despre lume a acestor chinuiţi se rezumă la abilitatea de a-şi afla, în viaţă, agresorul bun, bully-ul moralmente superior care să-i apere de ceilalţi bullies, răi, din curtea şcolii. Gândirea lor n-a depăşit raporturile de forţă de pe imaginare table de şah gen Brzezinski. Există pe lume nişte state puternice, dar bune; ele trebuie să ne apere de nişte state puternice, rele însă. Să ne găsim uriaşul blând, cu carură suficientă, care să ne ofere protecţie ascunzându-ne în spatele lui. Nicio iotă mai mult. Întreaga lume, toată viziunea politică, geografică, socială, istorică se reduce în realitate la nicio iotă mai mult decât acest antagonism sumar de curtea şcolii.
       E bizar. În mod normal, piticii n-ar trebui să fie obsedaţi de jocul de baschet. Inteligenţa ar trebui să slujească pe lume la ceva. Nu sunt oameni răi sau fără calitate; dimpotrivă. Ceva i-a speriat însă pentru totdeauna şi întreaga lor Weltanschauung – camuflată în moralism, etică, Memorie, datorie, în genere e vorba de cuvinte mari – a împietrit acolo. Când este să lovească la rându-le, să aibă puterea, lovesc cu o cruzime inexplicabilă. Când sunt clerici – clerici de-a-ndoaselea, cu vorba lui Nizan -, pledau în volume şi editoriale viziunea radical binară, esenţialistă, războiul, dirijismul, intervenţionismul, militarismul pur, şi sunt categorici până la lacrimi. E curios să observi, pe marele câmp de luptă al umanismului, corpul de armată al slăbănogilor, contingentul ochelariştilor.
       Aceşti tipi blânzi totdeauna gata să le strige altora ‘Înainte’ şi să se pitească apoi după o colină, pentru a redacta un important articol despre morală. E iubirea micului teckel pentru câinele de luptă, de care cel din urmă se jenează adesea.
       Aceşti copii plăpânzi cu gustul sângelui, aşezându-şi pe nas ochelarii.