cele două Iluminisme

       Pe de o parte adepţii Luminilor elitare, servitorii Raţiunii (citeşte: Necesităţii), prietenii lui Voltaire, moştenitori liberali ai unei viziuni aristocratice asupra democraţiei, ai lui Kant din manualul de supunere corectă Ce sunt Luminile?, ai tuturor celor care menajează puterea oficială, în care despotul luminat, alături de o sumă de reprezentanţi şi de o birocraţie bizantină, veghează din superstiţie de castă asupra bunei folosinţe a libertăţii de către mase.
      Pe de altă parte succesorii Luminilor radicale, populare, revoluţionare, adoratori ai Libertăţii şi ai romantismul, adepţi ai consultării populare prin referendum pe toate temele importante, continuatori ai lui Rousseau care afirma că ‘poporul supus legilor trebuie să fie autorul lor’.
      Ambele viziuni, elitară şi populară (azi am spune, globalistă şi antiglobalistă etc.) sunt descendente ale Luminilor. Şi azi le poţi vedea la lucru, şi ar fi de mirare să se termine curând. Cine invocă languros Luminile (de obicei, elitele) ignoră convenabil jumătatea cealaltă a lor, ca şi când revoluţionarismul sau democraţia ar veni din despotism medieval şi din dorinţa, cu totul nelegitimă, a maselor de a face istorie fără un Supraveghetor debonar în prezidiu.