Cioran, abilităţile sociale

        C. a cunoscut imens de multă lume, direct. În afară de Sartre, pe care-l evita deliberat socotindu-l oportunist (deşi intelectual păstra un fel de consideraţie pentru el), cam pe toată lumea. Nemţi, franţuji, Beckett (în biblioteca lui sunt 12 titluri de Cioran), Michaux etc. Îmi amintesc că m-am oprit din numărat undeva pe la 50 de scriitori absolut notorii, de toată mâna şi de toate orientările. Din proză, părea un ermit. În realitate, abilităţile lui sociale sunt aproape inexplicabile. (Poate condiţionate de provizoratul situaţiei lui? De natura lui personală, colocvială, caldă, curios-binevoitoare?) Nu consemna, însă, lucrurile astea, şi mai ales nu-l impresiona nimic şi aproape nimeni. Când ai fost la cursurile lui Hartmann etc., parcă nu te epatează că ai schimbat ieri la cafenea, la primul etaj, două vorbe cu Sartre. Avea un fel de dispreţ amuzat, pentru el erau lucruri nulissime – contai în ochii lui dacă aveai o personalitate forte, dacă erai ‘cineva’ în sensul unicităţii.
       Cred că n-am mai văzut pe nimeni aşa. Stilul ăsta de tip.
       Azi…