clişeul geniului smintit

        Chopin, ipoteză recentă dintr-un jurnal medical englez, ar fi suferit de epilepsie…
        Sunt două moduri de a-ţi scoate din joc oponenţii. Animalizarea adversarului, în politică sau logică (vechiul arsenal ad hominem, defectul fizic, asocierea degradantă etc.). Patologizarea lui (psihiatrică de obicei), atunci când e vorba de talent sau geniu.
        Umanitatea n-are decât o formă certă de răzbunare: cea post mortem. Furia de a explica geniul prin boală, argument comic, neputinţă patetică, furie a mediocrilor cu public mediocru (dacă nu aveţi niciun talent, nimic deosebit în vieţile voastre, e pentru că aţi fost oameni normali, liniştiţi-vă), instinctul de subestimare a semenului se perpetuează ca trebuinţă absolută. Blestemul mediocrităţii a inventat istoria.

*

        Toţi aceşti inşi care explică geniul sau talentul printr-o nevroză originară, naşterea geniului într-o scenă primitivă, într-un traumatism fondator (tată abuziv, familie disfuncţională, viol, sărăcie, vreo boală – epilepsie, sifilis congenital etc.). E principiul fondator al tuturor biografiilor şi biopic-urilor în care trebuie explicat un om ‘mare’ unui public mic. Receptorul – mediocru – trebuie asigurat că geniul nu e de invidiat. Mai întâi de toate el nu e tocmai normal; apoi, are de plătit un preţ colosal al geniului său şi, una peste alta, condiţia mediocrităţii, deşi neeroică, e preferabilă.
        Baladă a consolării cu tradiţie veche; mult înainte de Schopenhauer s-a încercat etiologia abnormă a talentului, asocierea geniului cu patologia. Dar era numai o ipoteză. Având în vedere ponderea, totuşi considerabilă, a talentului în lume, ipoteza, cam pseudoştiinţifică, fusese treptat abandonată. Azi asistăm la versiunea ei pop, cu tot ce are mai pompieristic demersul. Cum masa de plătitori se află mereu în pătura mediocrităţii, n-o să vedem prea curând o contrariere a clientelei. Vom avea, probabil, aceleaşi filme care mângâie pe creştet, în care geniului i se va descoperi un traumatism, o tară, un strămoş incestuos, o viaţă în general teribil de grea pentru ca efortul general să mai merite.
        Mă întreb cum se simte acest public. Dacă nu-şi dă deloc, pentru nicio clipă, seama de farsă sau dacă, în sinea lui, pe fond, înţelege dureros. Niciodată n-am înţeles asta.

Reclame