colonizare etc.

        Da, există din păcate o colonizare a femeilor de către bărbaţi, a copiilor de către adulţi, a săracilor de către bogaţi, a popoarelor de către elitele lor oligarhice (două-trei generaţii sunt elite palide şi fine, dar apoi au sistematic tendinţa să fie oligarhie şi să se urce în copacul puterii, cu un aer de pretenţie dezarmant), o colonizare a logos-ului literaturii şi artei de către lumea sumbră şi pretenţioasă a conceptului şi ideologiei.
       Ei şi? Întotdeauna am avut o slăbiciune pentru cuvântul ‘colonist’, care pentru mine e echivalent, cred că din copilărie, cu explorator. Cu ce-a fost de vină Livingstone că populaţiile locale se uitau cu nişte ochi mari la corăbiile lui, dacă ei nu aveau praf de puşcă, boli invalidante şi corăbii? Cu ce-a fost de vină albul stăpân de sclavi, dacă a nimerit în epoca în care a transferat un obicei care exista local şi la triburile negre, care, după fiecare bătălie cu tribul vecin, îşi omorau adversarii iar pe cei rămaşi, bărbaţi, femei, copii, îi luau sclavi, simplu, pe viaţă, ca să-i servească domiciliind în cuşti lângă colibele lor? Perdant de bătălie însemna, în Africa dinaintea albilor, un viitor de sclav, inexorabil. N-am venit, barbari, peste populaţii de îngeri, erau deja egal de stupizi şi de barbari ca noi, să crezi altfel ar fi o eroare de antropologie. Întrebaţi un negru din America: E comerţul cu sclavi o catastrofă umanitară? – Absolut. – Străbunii tăi au fost trataţi cumplit? – Desigur. – Înainte de venirea albilor, străbunii tăi practicau şi ei sclavia? Adică străbunii mei, răi – cum am convenit -, făceau altceva decât străbunii tăi, buni?… Veţi avea o tăcere cumplită, în sensul că în ochii lui va sclipi îngrijorător ca un stilet ceva, ca întotdeauna când într-un context retoric oarecare apare brusc adevărul.
       Cu ce e de vină astronautul că spaţiul există?
       Aici, nu am fost luaţi sclavi. Pe aici invadatorii treceau doar, stăteau puţin, se înfruptau din resurse şi după câţiva ani de obicei plecau, lăsându-ne copii blonzi, bruneţi, smezi şi de toate tipurile. Cam o mie de ani, să zicem rapid 300-1300, pe aici a fost loc viran, nu veţi vedea oricât de timide ziduri. Spre disperarea lui Brăiloiu, care, fotografiind ‘tipuri’ antropologice de ţărani români în anii ’30, a găsit, cu părul lung şi înfofoliţi în cojoacele lor somptuoase, şi ciobani blonzi teutoni sau slavi, şi bruneţi, şi roşcaţi vikingi, şi cu pielea albă, şi smeadă şi de toate tipurile, prin toate zonele şi colţurile ţării. Motiv pentru care a avut înţelepciunea, deşi în epocă apăreau primele fotografii color, să se limiteze la un album alb-negru, unde fenotipurile român, peceneg, cuman nu se deosebesc frapant şi se obţine, în lumini şi umbre, o unitate etnică.
       Dar bucuria unei ţări ca a noastră e că s-a auto-colonizat succesiv, întorcându-se ca o pălărie de floarea-soarelui după diverse centre solare: slav, apoi grec-bizantin, slav iarăşi, german-imperial, francez în fine, german-fascist, slav-comunist şi, azi, occidental. Nu trebuie să fii colonist rău care supune teritorii. Dacă nu mergi tu acolo, vin acele teritorii la tine: mai întâi se îmbracă, mănâncă şi visează ca tine, apoi se roagă să le primeşti în Uniunea ta de state.
       Deci în această minunată lume secundă eşti fie colonizat, şi atunci asta e o catastrofă, o povară etică autodevorantă pe naţiunea ta. Fie te colonizezi singur. În istorie, tertium non datur. E neapărat o catastrofă? Nu e decât aplicarea fenomenului omenesc de imitaţie, la scara naţiunilor. O biată determinare a supravieţuirii, prin care îl imiţi pe cel care străluceşte mai copleşitor. Cu alte cuvinte, cum ar spune agenţii de publicitate cu nasul pe sus, în istorie ai sau destin adidas, sau abibas, nu vei putea scăpa de asta.
       Să lămurim un lucru chiar acum. Nu există exigenţă mai mare pe lume decât adevărul. Vom auzi diverse substitute: ideologia, minciuna patriotică, visul, binele etc. Prea bine. Cât timp nu pierdem din vedere exigenţa primă.
       Totul, în istoria lumii, e colonizare sau război. Dacă veţi găsi o mostră de altceva, strângeţi-o cu grijă, aşezaţi-o într-un borcan şi mergeţi cu ea la Muzeul Antipa sau la Muzeul Omului din Paris, deşi mă îndoiesc că vom obţine o atenţie prelungită din partea acelor tipi cu microscoape şi halate albe, înainte de a se întoarce foarte ocupaţi la uneltele şi programul lor de lucru.
       Daţi-vă deci doi paşi în spate. Respiraţi. Rostiţi: Orice ţară secundă e o colonie. Şi poate orice ţară, punctum.
       Prin urmare, nimeni nu e. (Dacă toţi oamenii sunt un lucru, evident nimeni nu mai e în chip particular acel lucru, i-a dispărut raportul de alter. Dacă toţi oamenii sunt evrei, nimeni nu e evreu. Dacă toţi oamenii sunt graşi, nimeni nu e gras – gras în raport cu ce? Ş.a.m.d.) Această enormă noutate. Un incredibil calm va coborî apoi peste toate şi ne vom putea întoarce, sedaţi, la instrumentele de lucru.