David vs. Goliat

        Povestea David vs. Goliat mi se pare mai degrabă oribilă. Un tânăr care, în loc să-l înfrunte pe campionul de o statură impunătoare din tabăra inamică, venind în faţa lui şi începând lupta cum prevedeau regulile războiului, scoate o praştie şi îi lansează o piatră de la câteva zeci de metri. David e chiar banala întruchipare a laşităţii, a înfruntării prin tertip, şi e de neînţeles că e livrat până azi ca exemplu de luptă dreaptă a celui mai mic şi minoritar contra celui opresiv şi mare. E ca şi când un atlet ar veni spre tine cu mâinile goale, intrând în cercul luptei, şi tu ai scoate un pistol. Sau te-ai aşeza, la masa de joc, cu doi aşi în mânecă. Trişeria e numită curaj şi justiţie imanentă. (Curajul fiind puterea unei pietre de a nimeri ceva mare.)
       Cam plictisitor.