declin

        Îmi amintesc o remarcă a lui Despentes: ‘Trăiesc într-o ţară care se duce de râpă, o să fie tot mai nasol, aparţin unei generaţii care ştie acest lucru dintotdeauna’.
        Am uneori un fel de furie că trebuie să trăim timpuri de declin. Alţii aveau norocul să prindă epoci emergente, la dracu.
        Alteori lucrul mă amuză un pic. Îmi imaginez minarete înlocuind biserici, femei virtuoase cu voal înlocuind târfele de la periferie, mici şi agili negustori chinezi cumpărând străzi şi bulevarde – e mai degrabă simpatic. În momentele de optimism, îmi spun că am mai putea prelungi cu 200 de ani agonia. Nu ştiu nici acum ce i-a venit Europei să anexeze Estul. Era limpede că n-avea niciun interes real, avea nevoie de noi ca de râie; ne-ar fi putut lăsa bine-mersi pe mâna ruşilor, o ‘transnistrie’. Mă gândesc că singurul motiv plauzibil e că a vrut să mai pară un pic tânără, cu o perfuzie de sânge estic. Un lifting istoric cam tardiv, e ca o babă de şaizeci care şi-a refăcut nasul, nu păcăleşte pe nimeni.
        Alteori te înduioşezi de tot, şi începe oftatul. Alţii, totuşi, aveau norocul să prindă epoci emergente…

Reclame