design urban

       Extraordinara revoluţie a formelor în designul de automobile în anii ’30-60; sărăcia uluitoare de azi. Când le iese ceva elegant, e pentru că au imitat o maşină de atunci. Revoluţia formelor în designul de interior – mobilier, mai ales – în anii ’40-60; sărăcia stupefiantă de azi. Revoluţia din arhitectură – diversitatea fadă de azi. Revoluţia colosală a formelor în limbajul plastic în secolul XX, până prin anii ’70; sărăcia dezolantă, ironică, aproape umoristică de acum.
        Ai impresia că mai totul a fost inventat în lumea formelor artistice, şi că am ajuns într-un impas. Asistăm, cu interes, la urâţirea consensuală a lumii, la abandonarea efortului de a privilegia noutatea formală, veche iluzie apolinică a progresului interior.
        De pildă urâţenia poluării vizuale, din spaţiul urban. Există reclame interesante, un spectacol melancolic al nopţii (Times Square-ul, Broadway-ul), reclame grobiene, de racolaj (Las Vegas-ul) şi reclame voit, structural, substanţial urâte: jumătate din Vest, întregul Est european. Clădiri noi sau istorice, asasinate la propriu. Talmeş-balmeş publicitar de o urâţenie, de o sărăcie emoţională, de un cenuşiu care i-ar tăia lui Warhol respiraţia. Toate par desigur produsele unor inepţi netalentaţi, însă mânjite în prealabil cu noroi şi apoi urcate pe schele. În oraşe, ferestrele oamenilor sunt acoperite prin acest panotaj de pânză, în schimbul unor sume de bani; aceştia privesc peisajul, strada, primesc lumina zilei printr-un ansamblu de găurele minuscule, acoperiţi de aceste plase de prelată. Să ni se citeze epoca în care capitalul a fost mai insolent decât atât. Nimeni nu s-a gândit să interzică a priori, prin lege, această practică pentru motivul degradării şi atacului la demnitatea umană pe care-l reprezintă.

       Poluarea vizuală e parte a urâţirii consensuale. Nimeni cu adevărat deranjat de culorile acide ale faţadelor, ale mobilierului urban, de infantilizarea designului urban. Opinia nu suferă, nu vede un dezastru estetic al lumii aparente. Epoca vrea să termine cu ideea agreabilului. Fără a propune altceva, vreo transgresiune oarecare: pur şi simplu anulând limita. Procesul era pregătit de împotmolirea creativă lentă din ultimii 20-30 de ani, în care nimic cu adevărat nou nu a mai clintit lumea formelor.
        Producătorii de lucruri şi-au impus lumea care le seamănă. Urâţirea ei e însoţită poate de plăcere, de voluptate. Poate de răzbunare de asemenea. Realul e o pubelă, lumea trebuie să devină şi ea una.
        Te plimbi prin haosul pe care-l simţi prin toţi porii. Eşti contemporan; eşti în epoca ta, şi totuşi nimic ‘epocal’ nu ţi-o reprezintă.

Reclame