diasporismul bombastic

        Discursul hiperbolic al diasporismului nu trebuie să fie bombastic.
       Dacă te ‘întorci în ţară’, fă-o naibii pentru ţară nu pentru tine. Spune-ţi dinainte că te întorci, cu cea mai mare probabilitate, pentru a te rata, sau pentru a avea o existenţă oarecare, estompată, minusculă, în care puţine dintre dexterităţile tale eclatante vor fi valorificate. Vino în ţară din raţiuni abstracte, nu concrete, nu pentru că ţi s-ar fi promis sau ai merita ceva. Vino aşa cum se duceau oamenii la război: pentru că iubeau o idee abstractă de România (de mamă, de iubită, de oraş, de stradă a copilăriei). Vino chiar dacă ştii dinainte că vei pierde. Poate abia atunci vei câştiga. Abia apoi vor veni – dacă – beneficiile, şi ele vor fi cu atât mai frumoase cu cât te-ai resemnat existenţial cu pierderea. Asta – vorba dlui Radu Cosaşu – e ţară grea. Nu veni aşteptând sincer să ţi se pună masa, să fii preluat, cooptat, plasat în posturi, în servicii publice, funcţionariat sau academic ca o nouă generaţie adamică Bălcescu, fiindcă ţi se întâmplă să foloseşti drept evantai, pe caniculă, un braţ de diplome sau un teanc de bancnote. Ţi se poate spune oare, în şoaptă. că nu impresionezi pe nimeni?… Nu te potrivi celor care ţi-au susurat în ureche, un deceniu, că în străinătate au plecat ‘cei mai buni’ dintre români (doar cei mai doritori instinctual, vital, să parvină) sau că ‘fuga creierelor’ înseamnă şi a celor mai bune (doar a celor mai sponsorizate, cu familii deţinând suficient ‘capital cultural’ pentru a-i proiecta într-acolo). Te asigurăm că, privindu-te din semiprofil, nu ţi-au crescut două mâini şi două picioare suplimentare, între timp. Au mai existat istoric emigraţii faimoase (cea irlandeză etc.), dar nu s-a întâmplat ca ele să se întoarcă spre ţara de baştină cu acreală pedagogică, pentru a-i trasa indicaţii istorice.
       Diasporismul – înţeles ca superioritatea celor din afară în raport cu cei dinăuntru – nu există decât pentru diaspora. Şi, pentru Dumnezeu, nu mai veni să ‘schimbi ceva’, acest clişeu lingvistic ‘motivaţional’ de film american de zona a patra, care ameninţă să devină mental. A spune că ‘schimbi’ e cea mai bună cale să nu faci nimic. Vino să continui şi să îndrepţi. Însăilează, articulează, propune noutatea. Nu mai avea ‘proiecte’, propune-ţi direct realizări. Scapă de discursul de tapaj, surâde un pic, încetează, pe scurt, să ‘scoţi ochii’ cu ideea a două tipuri de cetăţeni, cei de mâna întâi, robotind afară, şi ceilalţi. E un ţăţism inexplicabil şi cel mult comic, vag uimitor, totdeauna ridicol. Estompează din cearcăne şi ia-te mai puţin în serios. Te vor scoate poate din categoria în care ai început să intri, de la o vreme, cea a plictisului.