feministă

        Am întâlnit o varietate specială de candidată feministă: feminista post factum. Bătrână deja – 40 plus – şi ‘nemăritată’, descoperind feminismul de câţiva ani, şi l-a apropriat ca pe o scuză existenţială. De departe, pare că ar fi refuzat măritişul pentru că a avut dintotdeauna vederi independente, libertare; de fapt, nu i s-a propus niciodată. Nu era o frumuseţe. Timpul a trecut. Şi-a găsit treptat scuzele – şi instrumentele de raţionalizare a situaţiei ei – în feminism, doctrina ei compensatorie de la care, de câţiva ani, se revendică mistic. I-a devenit unica portiţă. Vorbeşte mereu de ‘bărbaţi’ cu un sarcasm rânced, aşezând cuvântul în tot soiul de contexte bizare; despre ‘familie’; apoi, pasional, de ‘continentul feminin’. Cu femeile e însă caustică – cu femeile concrete. Oftează mult şi îşi roteşte privirile, declamă, pare să caute în mulţime un punct de sprijin. Feminismul-compensaţie, feminismul pansament de destin, varietate a nefericirii. E cumsecade, poetă şi complet nenorocită de viaţă.
        Nu ştii pe unde să te retragi în vârful picioarelor.

Reclame