fericit

        ‘Fie şi numai căutarea fericirii te face fericit’ (Boris Cyrulnik). Se poate; nu e totuşi cazul să hipertrofiem autosugestia.
        Întins pe plaja unei insule, cu un coctail alături, plasat în afara timpului şi a geografiei, ascultând valurile şi foşnetul monoton al frunzei de palmier, din momentul în care ştii prin toţi porii că eşti fericit, ceva s-a rupt, ceva începe să adumbrească orizontul. Fiindcă eşti conştient de fericire – şi deci că o poţi pierde etc. Simţi – de ce? – că trebuie să pleci undeva, să faci ceva, orice care să depăşească, să surclaseze în emoţie clipa prezentă. Conştientizând momentul, simultan îl ucizi. Pricepi că nu e repetabil, că niciodată calitatea, intensitatea, nuanţa emoţiei n-o să mai fie la fel.
        Drept care nu se poate spune niciodată ‘sunt fericit’. De îndată ce adaugi reflecţia, vorbeşti la trecut: ce vrei tu să spui e că ai fost.

Reclame