foştii duşmani au o speranţă

        Joseph Roth şi Cioran au avut un prieten comun, Gabriel Marcel. E drept, primul prin anii ’30, celălalt în ’50-60. C. pierdea seri întregi la el etc., aproape două decenii. (G. Marcel, nu bogat dar relativ înstărit, ţinea salon în sensul că ţinea un soi de casă deschisă, vinerea. Retras cu nevasta în două camere, celelalte erau libere: nu sunai la apartament, intrai cam în orice moment al zilei şi găseai mereu lume, conversaţie, bătrâni scriitori şi filozofi pe lângă audienţă tânără, ceva de mâncat şi de băut pe masă, câteva subiecte supuse discuţiei, de care putea să-ţi pese sau nu. E dificil să-ţi reprezinţi, aşa ceva nu mai există.) Mă întreb dacă, întâmplător, Roth şi Cioran nu s-au întâlnit; G.M. trebuie să-i fi povestit oricum lui C. despre el. Ar fi avut enorm de multe să-şi spună, născuţi amândoi în aceeaşi lume austro-ungară, vorbind o germană de exilaţi, marcaţi de sărăcie, obsedaţi de moarte şi destin, amândoi cu o pasiune nostalgică pentru imperiu şi pentru Sissi…
       La Marcel şi-a întâlnit Cioran persecutorul oficial, pe Goldmann, într-o seară. Venise primul la M., iar apoi a sosit şi C., care fiind un obişnuit al casei nu se anunţa, fără să aibă habar cine e înăuntru. S-au trezit faţă în faţă… După ce-l vorbise de rău pe C. peste tot, îi oprise intrarea în Cercetare (CNRS), după ce-i împiedicase lui Eliade profesoratul la Sorbona scriindu-i pe uşă cu creta, la cursuri, ‘Fasciste’, Goldmann, tânăr evreu sosit din România, o speranţă marxistă a vremii, avea o enormă influenţă în Franţa cultivată… Au început să discute, timid, apoi au ieşit amândoi. Era în ’69, pe 28 februarie. Au vorbit de toate. Prilej pentru C. să noteze în Caiete: ‘Tocmai l-am întâlnit pe Goldmann la Gabriel Marcel, apoi ne-am plimbat împreună, după aceea am intrat într-o cafenea. M-a însoţit până acasă. E un om care are un anumit farmec. Timp de douăzeci de ani mi-a făcut o reputaţie de antisemit, şi mi-a creat enorm de multe neplăceri. Într-o oră am devenit prieteni. Cât e de curioasă viaţa’. Goldmann mai avea un an de trăit.
       Oricine are o şansă cu oricine, nu trebuie închisă ultima uşă. Putem rata prilejul de a descoperi, în inamicii noştri, oameni cu mult farmec. Groaznic? Desigur. Dar eşti aici să afli adevărul iar nu binele, victoria şi celelalte.