globalism etc.

        Contrastul între o globalizare tehnico-economică şi o balcanizare politico-culturală. Cu cât lumea se unifică tehnic (internet, cablaje etc.), cu atât se fragmentează cultural. Lucrul nu fusese prevăzut, se credea că unificarea va fi o vastă înfrăţire: ‘satul global’ etc., poor old McLuhan. Găsim totdeauna, până la urmă, bornele capabile să ne despartă eficient. Nevoie de separaţie, s-ar zice că fraternitatea nu e un ideal uman; datul nostru e fragmentul. Mă îndoiesc că globalizarea va fi ceea ce predică apostolii ei. Vom suferi. Vom căuta febril fractura, incongruenţa, frontierele interioare, ne vom descoperi strămoşi, trecuturi fictive, numai pentru a ne delimita, segrega şi în cele din urmă respinge. Tot ce vrem e să ridicăm un gard între noi şi celălalt. De-am putea fi oneşti s-o admitem. Până şi-n revoluţia culturală chineză, unde toţi purtau obligatoriu aceleaşi haine cazone, gri, cu guler de tunică, în buzunarul de la piept se puteau întotdeauna vedea înşirate câteva pixuri: după numărul clipsurilor lucitoare ghiceai importanţa socială a posesorului… Nu s-a izbutit nimic.
        Deglobalizarea e sensul globalizării. Doar elita globalistă mai crede ultimativ în ea, din motive pur economice: profituri mai vaste prin dispariţia graniţelor; ONG-iştii finanţaţi se chinuie să-i dea o teorie, descriind lucrul ca ultimul proiect al umanităţii; politicienii urmează fără tragere de inimă, cu instinctul lor bun simt că nu merge ceva. Cele 200 de ţări se vor uni în una singură, numai pentru a se despărţi mai eficient în 400 altele, mult mai minunate decât neantul primelor. Din acest balans, încearcă să trăieşti, să propui ceva, în micul tău interval de confabulaţie să laşi o umbră.

directie

Reclame