Interbelic, Valahia: 8.614 comunişti reali

       Din fişele biografice comuniste ale ‘ilegaliştilor’ de dinainte de 1944 (arhiva ANDCO):
       – 2.524 de membri PCR sau UTC
       – 6.090 simpatizanţi activi, sindicalişti afiliaţi, autori sau distribuitori de manifeste, donatori pentru colecta ‘Ajutorul roşu’, furnizori de case conspirative etc. – toate, lucruri pentru care erai prompt arestat, cu familia băgată în anchetă etc.
       – un total de 8.614 comunişti reali – şi încă fără a fi toţi menţionaţi în fişe, viitori demnitari (A. Pauker, Gheorghiu-Dej, Ceauşescu etc. lipsesc) sau masa foştilor simpatizanţi pasivi din toată ţara, care cumpărau presa, apreciau literatura temei, susţineau moral etc.
       Sunt destul de departe acei ‘cel mult 800 de comunişti din România’, ‘o mână de oameni’, din vulgată. (Ca şi legenda alogenităţii necesare – doar 2.090 erau evrei (membri propriu-zişi, 733), adică 24,2%, iar 3.495 români, adică 40,5%. Restul sunt varii naţionalităţi, cu accesul facil la ideile cosmopolite, dar românii rămân confortabil majoritari. Încă un mit la pământ.)
       Dacă iei reper, de dragul argumentului, doar 40 de oraşe semnificative, ai deci peste 200 de inşi activi în fiecare urbe, număr remarcabil, arhisuficient pentru o activitate strânsă şi serioasă. Miturile negative în care ne-am legănat sunt o naivitate pe dos, dar naivitate nu mai puţin.
       Existau bineînţeles simpatizanţi, ca în fiecare ţară europeană, şi exista mişcare reală. N-ar fi niciun motiv real ca lucrurile să stea altfel.
       Virginia Woolf era de stânga (nu aprecia rigidităţile lui Freud, deşi avea deferenţă şi simpatie pentru el), Leonard era de stânga şi nu erau afiliaţi nicăieri (dacă excluzi episodul fabianist), aproape toţi membrii Bloomsbury, Keynes & Co, erau. Hemingway era de stânga, fără să-şi bată prea mult capul ce înseamnă asta. Fitzgerald era – evident antirasist etc. În Occident, erai de stânga dacă credeai că umanitatea asta n-o să rămână în eternitate pe loc şi că e cazul să se întâmple nişte chestii înspre emanciparea majorităţii populaţiei. Sunt sute, mii de scriitori, artişti, gânditori, tipi ok care intră aici. Stânga a fost o exaltare, dar deopotrivă – firescul. Uităm asta: stânga a fost firescul intelectual. Raţiunea. Doar psihologizarea (datul unor exaltaţi şi activişti ‘dostoievskieni’ maudits) e o jumătate de adevăr – de aceea nu înţelegem nimic. Psihologizarea, ipoteză datată, era pentru anii ’90, când voiam să ne răzbunăm pe istorie. Trebuie pornit calm de aici. Chiar s-a crezut cu firesc şi cu rezonabil. E o ipoteză de lucru distinctă.