inversiunea conotativă: bătălia cuvintelor

       Cel care îşi impune cuvintele câştigă bătălia ideologică. În locul ‘partidelor’, aş înfiinţa departamente lingvistice de ‘creativi’, ca în firmele de publicitate, şi aş lăsa hazardul să se ocupe de rest. Semantica e ideologie.
       De pildă, clandestinul e acum cineva ‘fără acte’ (sans-papiers). Îi lipsesc. Nu ai decât să i le dai. Ce mai aştepţi, pentru a i le da? Migrantul – e desigur cineva care migrează, asemeni unei păsări de pildă. Între timp încalcă 26 de legi ale unei ţări, dar e secundar: ţările sunt ceva plictisitor. El e o fiinţă liberă, care migrează. Şatrele de ţigani – cu mistica lor fascinantă odinioară – sunt acum ‘gens du voyage’, oameni călători, asemenea gândului. Holly Golightly îşi pusese pe cartea de vizită: ‘Călătoare’. Pe un migrant nu-l poţi opri, el e aşa-zicând migrant în sine, nu se opreşte la tine acasă, în sărmana ta ţară, el există dintotdeauna şi are legitimitatea formelor de relief, a ploii, a vântului; nici măcar nu e o persoană, e libertatea. ‘Clandestin’ ar însemna: încalci o lege, pleacă chiar acum – graniţe, poliţişti cu chipiuri, ceva inadmisibil de terian. ‘Feminicid’, acolo unde e vorba de banala ‘crimă pasională’ din analele juridice, înseamnă că bărbaţii ucid femei doar pentru că sunt femei şi ţin să le extermine. Etc. Deţii cuvintele? – ai deja jumătate din stăpânirea problemei. Se discută de acum pe terenul tău, denotativ şi sensuri proprii; cine îşi impune cuvintele îşi impune agenda.
       Ca să înţelegi realitatea de azi, dacă descinzi din Sirius, trebuie să practici în toate inversiunea conotativă. Numai aşa îţi transpare ceva verosimil din real. Iei naraţiunea publică şi îi aplici, cu sistemă, sensul contrar. Unde se revarsă sensuri înfricoşătoare – înseamnă îndeobşte că e vorba de absolut nimic. În spate, realitate benignă sau în definitiv banală. Dimpotrivă, unde vei da peste eufemisme diafane, peste dantela înduioşătoare a compasionalului, înţelegi că ai acolo contenciosul; ai pus degetul pe o rană acută şi o problemă reală în societate. Dacă auzi ‘rasism sistemic’ în America, asta înseamnă: nu mai există rasism aproape deloc, nici 1% din ce exista în anii ’60-70, aproape nimeni, în afara câtorva smintiţi, nu mai e rasist în mod real în America de azi şi e brodată o ficţiune ideologică goth, pentru discursul public. Au pus ‘sistemic’ – o fumisterie terminologică de filistini (tip ‘literally’ sau ‘in and of itself’ acum în presă) – fiindcă nu mai exista ‘real’. Când auzi, dimpotrivă, calinul, mângâietorul ‘migrant’ sau ‘refugiat’, înseamnă mereu: imigraţia clandestină sau demografia sunt enorme probleme camuflate, edulcorate de establishment. Iei un ziar, deschizi şi citeşti contrariul naraţiunii de acolo. Minus înseamnă plus şi plusul minus, ca în busola diavolului, unde nordul indică sud şi invers.
       Caragiale avea o metodă pentru timpul lui, pe care o recomanda peste tot: media aritmetică. Lua un ziar al Puterii, unul al Opoziţiei, aduna informaţia şi împărţea la doi. Dacă în prima gazetă se spunea că în stradă s-au strâns 50 de rătăciţi, iar în cealaltă că au fost 1.000 de persoane protestând energic, trăgea concluzia că în stradă au fost vreo 500 şi ceva şi că au protestat aşa şi-aşa. 130 de ani mai târziu, cu sensurile globale, suntem nevoiţi să le inversăm cu totul.
       Cine stăpâneşte conotativul, cine inventează sensuri şi cuvinte noi? Rareori poporul. El poate produce complotisme, sapienţial, folclor. Dar nu câmpul epistemic al teoriei şi interpretării, eufemismele şi vocabulele-sperietoare din media. Teoreticul aparţine în întregime elitei. Eufemismele includ, mângâie, termenii-goth criminalizează. Cel care îşi impune cuvintele câştigă bătălia ideologică pentru decenii.
       Ca în cazul preteriţiunii, figură retorică abilă prin care acuzi prefăcându-te că respingi, a spune de pildă ‘Onorată instanţă, în ce-l priveşte pe X, nu cred că este un ins urât şi un imbecil’ îl menţine pe X în aria conotativă a urâţeniei şi imbecilităţii, îl calomniezi pretinzând că-l aperi. Judecătorul ştie, tu ştii, cel vizat ştie. Predicatul logic infamant a fost lansat. E important să stăpâneşti arta litotei. Spunând ‘Nu sunt un escroc’, pronunţând cuvântul, Nixon a comis gafa care i-a fost piatră de mormânt, rămânând în pop culture o efigie a escrocului. ‘I’m not a crook’ sunt singurele vorbe pe care mai ştie oricine să le citeze, batjocoritor, din el.
       Înseamnă asta că trebuie să considerăm totul cu sensul său contrar, dacă în ziare se spune că plouă va fi timp frumos? Nu: doar naraţiunea centrală a vremii noastre. Strict ceea ce e linie ideologică majoritară, ideologie dominantă a timpului tău. Identifici ideologia – e simplu, sunt temele pe care se face tapaj sistematic în spaţiul public, cu legato, vreme de ani sau decenii – şi aplici metoda inversiunii conotative. Ecologic vom distruge planeta înseamnă: n-am fost niciodată mai responsabili ecologic şi mai grijulii faţă de planetă. Ş.a.m.d. Ai ideologia şi ai metoda, poţi obţine uşor valoarea de veritate, reprezentarea reală asupra lumii.
       Indiciu suplimentar: când mass media spune acelaşi lucru ca tine, nu eşti rezistenţa. Eşti puterea.