jurnalism

        Wladyslaw Szpilman, eroul filmului lui Polansky (‘Pianistul’), ar fi fost agent al Gestapo pe când se afla în ghetoul din Varşovia.
        Nu vreau să aflu despre cutare erou de azi că ar fi fost de fapt un laş. Nici despre cutare torţionar că era sensibil, galant cu femeile, asculta muzică de cameră şi colecţiona timbre. Nu e interesant. Nu pentru că asta ne-ar altera antinomia etică fundamentală între victimă şi călău, bulversându-ne discernământul. Ci pentru că e irelevant. Ficţiunile au un adevăr fundamental şi atunci când nu conţin nicio umbră de adevăr subiectiv. Spiritul ‘jurnalistic’ e nul în analiza realului. Mâine vom afla că n-au fost şase milioane de evrei ucişi în lagăre, ci patru virgulă cinci. Ei şi? A scormoni după factual, după ceea ce ‘se află în spatele’ vreunui lucru, al unui fenomen, e inept; jurnalismul, probabil cea mai stupidă, intrinsec stupidă meserie din lume: nu prinde niciodată contururile, liniile mari.
        Nu cred că ziarele se perimează pentru că ştirile devin datate, vetuste cronologic şi nu mai înseamnă nimic. Ci fiindcă nu înseamnă în sine nimic.

Reclame