Kafka, Franz

        Biografie Kafka extinsă, ieşită de curând în Germania (peste 2000 de pagini), în 3 volume: Kafka. Die Jahre der Entscheidungen (2002), Kafka. Die Jahre der Erkenntnis (2008) şi Kafka. Die frühen Jahre (2014). Autorul, Reiner Stach, petrece 20 de ani scriind-o – cercetare, călătorii etc.
        – nu era deloc un egocentric. Celebra frază din jurnal, din 2 august 1914: ‘Germania declară război Rusiei. După-amiază, curs de nataţie’ nu e, cum credea naiv Reich-Ranicki, o probă de egocentrism. Dimpotrivă, evenimentul istoric îl tulburase, după ce fusese martor direct, în câteva rânduri, la revolte traumatizante soldate cu victime.
        – nu era un slujbaş şters şi absent, strivit de opresiunea birocratică, ca în romanele lui, ci un funcţionar foarte capabil, chiar indispensabil. Colegii de la agenţia de asigurări fac tot ce pot şi izbutesc să-l scape de mobilizarea în Primul război. Din regimentul lui, puţini se mai întorc acasă teferi. Face numeroase deplasări de serviciu în cariere de piatră şi uzine, ameliorând măsurile de protecţie împotriva accidentelor, îi convinge pe patroni, trimite scrisori, ţine discursuri.
        – deloc marginal şi lugubru. Frecventa petreceri, cafenele şi bordeluri cu prietenii, şi sosea deseori acasă în zori, când se schimba pentru a merge direct la birou. Nu era genul domestic ci sportiv – un înotător remarcabil -, amator de piscine şi plaje, excursii, echitaţie. Ştia să seducă şi de obicei avea succes la femei.
        …E un imens pericol a vrea să explici opere literare prin biografia autorului. Tentaţia biografismului e o comică şi veche capcană, în care cad îndeobşte criticii începători sau publicul, care vrea nu să înţeleagă ci, de fapt, să se înduioşeze. Chiar şi azi, sunt destui care cred că viaţa explică opera, în literatură ca şi în filozofie. Publicul, mai ales, lipsit de un acces la fel de facil la imaginaţie sau construcţie sistematică, preferă să-şi închipuie că autorul nu poate să inventeze prea mult, că ‘ficţiunea’ nu e decât viaţa lui copiată sau romanţată puţin, şi că structura sau întâmplările operei sunt transpuse psihanalizabil. Autorii ar fi, astfel, un fel de scribi, notând cuminte ceea ce trăiesc sau ce văd dimineţile pe fereastră. Oricare dintre noi ar putea fi unul; dar nu avem timp, fiind indivizi serioşi.
        În toate, mângâierea mediocrităţii proprii în sensul firelor de păr. Aceste lucruri care erau denunţate acum 100 de ani reapar acum subreptice, în epoca Nicăieri.

*

       După ultimele manuscrise (arhiva secretarei lui Max Brod), Kafka şi-ar fi dorit să meargă în Palestina şi să deschidă o cafenea acolo, împreună cu un prieten. Cafeneaua s-ar fi numit ‘Kafka’, sau un calambur între ‘café’ şi ‘Kafka’…
        Mereu, impresia că murim, aşa-zicând, ‘la timp’.
        Altfel, căderea e lungă, lungă, lungă şi lungă.

Reclame