literatură mare = istorie mare

        Ipoteză: scriitorii mari apar, ca fenomen masiv, în ţările unde se petrece ceva.
        Literatura franceză mare: însoţeşte momentele de tensiune ale devenirii istorice: secolele XIX şi XX pentru literatură; XVII şi XVIII pentru eseu, memorii şi fragment. Cazul Rusiei secolului XIX e şi mai elocvent; al Germaniei în formarea naţiunii; al Angliei deopotrivă, cu momentul ei post-victorian. Toate intervalele literare acute par să coincidă cu o bruscă afirmare în realitate a acelui spaţiu: atunci acea naţiune vorbeşte universal. Azi, aproape numai America există în literatură; fiindcă aproape numai ea există în real…
        Să admitem că într-o zi Estul intră în emergenţă, că-şi va avea micul său moment. Va exista atunci literatura estică, va reprezenta ea un interval, unul plenar, în literatura universală? Deocamdată nu avem nimic, validări autiste prin pseudo-istorie literară, în exterior suntem realmente neant (doar fenomen de pastişă). Dacă ipoteza e corectă, am putea avea două-trei decenii de şansă.
        Scriitorii să se roage să facem bomba atomică, să facem un război, o prostie uimitoare, monumentală, să facem în sumă ceva…

Reclame