manifestanţii de profesie

       Tacticile Black Blocs curente.
       Pe stradă. Îmbrăcaţi în negru, mască pentru a nu fi depistat prin camere video stradale, mănuşi pentru a nu lăsa amprente, cască (cea de skateboard-ist e preferată, eficientă şi uşoară), cotiere lungi pe antebraţ (lovituri de baston), în rucsac o pereche de haine de schimb, telefon simplu cu un singur număr de contact în agendă (al avocatului care face apărarea colectivă, numărul trebuie de asemenea memorat), umbrelă (deviază ideal jeturi de apă şi grenade lacrimogene, aproximativ gloanţele de cauciuc).
       Odată arestaţi. Când ţi se pun întrebări, răspunzi un singur lucru: Nu am nimic de declarat. O ţii langa astfel la orice întrebare. Ceri un avocat – până în momentul în care ajunge acolo avocatul organizaţiei, care mai are de văzut zeci de arestaţi. Nu semnezi niciun document, niciun fel de hârtie, refuzi fotografiile, refuzi prelevarea de probe ADN sau de amprente; dacă ţi le iau, e numai cu forţa, prin abuz. Ţii capul în jos şi te acoperi în mutism, nu sfidezi, nu provoci, eşti cuminte ca o columbă, dar nu marşezi la nimic. Refuzi să compari în faţa unui judecător. Când vine avocatul din oficiu sau medicul, nu le spui mare lucru, nu sunt prietenii tăi ca-n filmele americane (‘I’m the only friend you’ve got…’), nu te poţi încrede în ei. Eşti atent la orice eventual abuz şi îl raportezi, la numărul memorat, avocaţilor care vor face apărarea colectivă. Când apare în fine avocatul organizaţiei, el îşi va face numărul, jucând fie apărarea unui inocent, fie declarând solemn că a fost arestat Che Guevara.
       În Franţa scapă 98% cu aceste tehnici simple, eliberaţi după 2 ore-2 zile, fiindcă la o asemenea organizare romantică poliţia nu poate proba nimic, şi aproape că nu mai vrea.