ONG

        Asociere prin care elita socială şi mica burghezie aspirantă îşi camuflează dispreţul de clasă în implicare civică sau patriotă.
        …Trebuie spus în apărarea sa, cu toate acestea, că în deceniile din urmă micul ONG a rămas, în ‘lumea liberă’, cam unicul mod în care mai poţi fi pe faţă militant elitar, fără să porţi brodate pe mânecă blazoane aristocrate sau banderolă cu svastika – având totuşi riguros aceeaşi opinie despre discernământul poporului. Acestuia îi ia pur şi simplu prea mult pentru a iniţia legile, pentru a le valida electoralist. Pentru a trăi. Cum oligarhia – guvernare a ‘celor puţini’, luminaţi, inimoşi gardieni ai templului -, esenţial antidemocratică, nu poate decreta la vedere, ea predică moralismul angelic: totuşi, ceea ce azi e ‘atitudine civică’ mâine e lege, judecător de instrucţie, amendă, prizonierat. Tipi în majoritate oneşi în dispreţul lor rafinat pentru majoritate, aceştia prepară în ‘politici publice’ corectivul necesar, aservirea prin judiciarizare inică, utilizând delicat lobby-ul, puterea reţelelor, escamotajul, abrutizarea electorală amiabilă. Dispreţul sanitar faţă de ‘popor’ recomandă consultarea lui arareori şi ideal niciodată, în chestiuni în care acesta nu e calificat să se pronunţe, cum ar fi destinul propriu.
        Tonul general al elitelor deghizate în activişti de ONG, în apariţii publice, este melancolia (vag iritată), sentimentul sacrificiului pentru un ideal şi o masă nerecunoscătoare. Deplâng, sunt imprecativi sau suspină.
        – întrebaţi, definesc democraţia drept protecţia minorităţii faţă de abuzurile majorităţii (Cohn-Bendit, textual, într-o intervenţie), adică cercul drept un strălucit pătrat.
        – plasează ceva din vârful buzelor despre ‘tirania majorităţii’ şi Tocqueville (‘marele Tocqueville’, pentru a vorbi ca servitoarele), deşi în chip ciudat nu pot invoca un singur exemplu din istorie când s-a întâmplat concret asta. Întreaga istorie constând în schimb, global, exclusiv în elite minoritare devenite tiranie.
        – suspină iarăşi, în faţa camerelor video, aglomerând tăceri reflexive, privesc oblic ascendent, spre orizonturi inaparente.
        E apăsătoare povara inactualităţii. În scris, pe spaţii mult mai generoase, apar în discurs, în ordine: asocierea mecanică masă-popor-gloată-ohlocraţie, observaţii despre natura fenomenologică repulsivă a masei inerte, lecturi justificative din Durkheim şi Le Bon (preferatul lui Hitler) în care masa e deşeu uman, expuneri despre minoritatea conştientă şi reflexivă care se sacrifică mereu pentru a influenţa euristic majoritatea – care e număr, cantitate, mulţime decerebrată, inguvernabilă. Pentru mânarea discretă a căreia e cazul să-ţi procuri un baston sau să înfiinţezi un ONG. Tocmai ţi-a venit o idee esenţială despre lume în care lumea nu e cuprinsă.

Anunțuri